Acasă Actualitate Sport cultură și artă împotriva drogurilor! Lions QUEST. A.Z.I. – Asumă-ți Zilnic...

Sport cultură și artă împotriva drogurilor! Lions QUEST. A.Z.I. – Asumă-ți Zilnic Independența

DISTRIBUIȚI

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Timiș desfășoară, în perioada sezonului estival 2022, activități de informare, sensibilizare și conștientizare a populației generale, în special a tinerilor, cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri.

În acest context, specialiştii CPECA Timiş implementează proiectul local ”A.Z.I. – Asumă-ți Zilnic Independența”, care are ca scop dezvoltarea unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, responsabile şi sănătoase în legătură cu abuzul de astfel de substanțe.

De asemenea, specialiștii CPECA Timiș interacționează cu tinerii în tabăra Lions QUEST, care este organizată în perioada 4 – 6 iulie a.c., la Școala Gimnazială Izvin. Astfel, în parteneriat cu membrii Clubului Lions Diamond Timișoara, sunt derulate activități interactive, proiectate astfel încât să se bazeze pe o abordare educațională de tipul învățării sociale și emoționale. Prin intermediul acestor activități, tinerilor le sunt dezvoltate deprinderile fundamentale de viață, care favorizează adoptarea unor comportamente sociale pozitive ce reduc riscul de probleme comportamentale.

Pe perioada sezonului estival, CPECA Timiș oferă alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, participând la evenimente sportive, culturale și artistice care au loc la nivelul județului Timiș. Aceste activități sunt orientate către dezvoltarea unui stil de viaţă pozitiv, sănătos şi autonom, care să faciliteze creşterea stimei de sine, clarificarea valorilor și a modalităţilor de luare a decizilor.

Interacțiunea cu tinerii prezenți la evenimente, comunicarea directă și deschisă, informarea cu privire la serviciile de asistenţă medicală, psihologică şi socială oferite adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri, precum şi familiilor acestora sunt câteva dintre obiectivele de pe durata sezonului estival.

Activitățile menționate se derulează prin colaborarea cu partenerii instituționali, fiind elaborate, planificate şi implementate din perspectiva principiului coordonării interinstituţionale.

Implicarea specialiștilor Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș în astfel de activități creează tinerilor contextul necesar pentru a se descurca în diferitele situaţii cu care se confruntă de-a lungul vieţii, într-o societate din ce în ce mai complexă.

 

 

Comentarii

comentarii