Timisoara

°C



Handbaliștii timișoreni s-au reunit pentru reluarea Ligii Naționale

handbal(92).jpgAflată la mijlocul clasamentului după primele 11 etape din Liga Națională, formația de handbal masculin Universitatea Politehnica Timișoara s-a reunit în această săptămână pentru a relua pregătirile. Cum primul meci oficial din noul an va fi împotriva vicecampioanei HCM Constanța, elevii lui Nedeljko Vuckovic vor trebui să tragă tare la antrenamentele ce vor urma în următoarele trei săptămâni. Programul partidelor amicale a fost stabilit deja de conducătorii echipei timișorene, handbaliștii bănățeni urmând să joace patru partide de verificare împotriva unor adversari din campionatul intern. Primele înfruntări din noul an vor avea loc pe 13 și 14 ianuarie, când la Timișoara va avea loc un turneu la care vor participa  formații precum HC Caraș-Severin, Universitatea Cluj și Pandurii Tg. Jiu. De asemenea, la mijlocul lui ianuarie echipa bănățeană va participa la un alt turneu la Jimbolia, acolo unde va juca împotriva echipei Steaua Roșie Mokrin. De la reunirea echipei timișorene au lipsit Timofte și Băiceanu și Fenici, jucătorul fiind prezent la lotul echipei naționale a României. Primul meci oficial pentru Politehnica Timișoara va avea loc pe 21 ianuarie, când la Timișoara va veni echipa HCM Constanța. 
 

Citiri: 169

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile