Timisoara

°C



CSM Lugoj – debut cu înfrângere în 2012

IMG_4967.JPGVoleibalistele de la CSM Lugoj au pierdut fără drept de apel partida cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru etapa a X-a a Diviziei A1. Chiar dacă oficialii formaţiei lugojene mizau pe o victorie în această partidă, care s-a desfăşurat pe teren propriu şi în faţa propriilor suporteri, ostilităţile din teren i-au contrazis. Voleibalistele lugojence au fost depăşite la toate capitolele de formaţia din Cetatea Băniei, care a început jocul în forţă, adjudecându-şi primul set cu 25-9. În cel de-al doilea act, lugojencele au mai echilibrat disputa, lăsând impresia că pot, totuşi, să revină în joc. În final însă, lugojencele au cedat setul cu 21-25. Formaţia din Craiova, pregătită de Berthold Văsuică şi Puşa Dina, şi-a demonstrat valoarea şi forţa de grup şi în cel de-al treilea set, pe care l-a câştigat cu 25-18. Având în vedere diferenţa de valoare dintre cele două loturi, înfrângerea lugojencelor nu poate fi considerată chiar o surpriză, însă maniera în care formaţia gazdă a pierdut a produs o mare dezamăgire în rândul lugojenilor prezenţi la meci. Înfrângerea, a treia consecutivă suferită pe teren propriu, reduce la 4 puncte avantajul pe care CSM Lugoj îl are faţă de echipa clasată pe poziţia a noua în clasamentul primei ligi feminine de volei. Astfel, pentru CSM Lugoj urmează un joc foarte important, în deplasare, cu Argeş Volei Piteşti, în ultima etapă a turului Diviziei A1. Meciul va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie şi, conform declaraţiei lui Bogdan Paul, antrenorul formaţiei lugojene, „este un meci de care pe care, un meci vital pentru CSM Lugoj”. În partida cu SCM U Craiova, pentru CSM Lugoj au evoluat: Diana Tătaru, Irina Alexandru, Laura Lungu, Ionela Canea, Veronica Lupaşcu, Alexandra Badea, Andreea Smultea (libero) şi Mădălina Şonda.

 

Citiri: 198

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile