După ce au anunțat că vor efectua două cantonamente centralizate în perioada de pregătire din această iarnă, oficialii echipei de fotbal Politehnica Timișoara au decis să renunțe la primul stagiu de pregătire din Ungaria. Decizia a fost luată din considerente financiare, astfel că, în loc să facă deplsarea în țara vecină, fotbaliștii antrenați de Vali Velcea se vor antrena în Timișoara până pe data de 1 februarie, atunci când este programat turneul Marbella Cup, din Spania.
Bănățenii vor sta la Timișoara aproximativ două săptămâni, reunirea lotului fiind stabilită pe data de 16 ianuarie. În Spania, trupa lui Velcea va întâlni până pe 16 februarie adversari puternici din Europa de Est. La turneul amical de la Marbella și-au anunțat prezența echipe precum Rubin Kazan, Krylia Sovetov și ŢSKA Moscova, toate din campionatul rusesc, Lech Poznan din Polonia şi Dinamo Kiev din Ucraina. Pe lângă echipele enumerate Poli va putea juca și împotriva celor de la FC Zestafoni din Georgia şi Guangzhou Evergrande din China. Timișorenii nu sunt la prima participare la ”Marbella Cup”, anul trecut alb-violeții aflați atunci sub comanda cehului Dușan Uhrin Jr. ajungând până în sferturi. În ceea ce privește programul de pregătire ce va avea loc la Timișoara, conducătorii Politehnicii încă nu au stabilit dacă echipa va susține partide de pregătire în orașul de pe Bega. Returul Ligii a II-a va începe pe 3 martie, atunci când Poli va juca în deplasare contra echipei FC Bihor.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)