Timisoara

°C



BC Timișoaa merge bine și în Liga Balcanică

baschet(137).jpgBaschetbaliștii clubului BC Timișoara continuă seria victoriilor și în Liga Balcanică, acolo unde alb-violeții au bifat victoria cu numărul trei în fața formației Rilski Sportist din Bulgaria. Învinși în meciul tur, băieții lui Pedrag Badnjarevic au profitat de forma bună arătată anul acesta și s-au impus în partida de marți jucată în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara cu o diferență de 11 puncte. Primul sfert al înfruntării a revenit bănățenilor, care după ce au avut un start ezitant s-au impus după primele zece minute cu 24-20. Gazdele au revenit în sfertul doi, reușind să recupereze din diferență, astfel că scorul pauzei mari a fost 40-32 pentru echipa din Bulgaria. Cu o apărare agresivă și cu un procentaj ridicat la aruncările din interiorul semicercului, ”leii din Banat” au revenit în joc în penultimul sfert, pe care și l-au adjudecat cu 25-19. Ultimele zece minute au aparținut echipei gazdă, alb-violeții izbutind să se mențină la cârma jocului până la final, bifând astfel cel de-al treilea succes din sezonul actual al competiției europene. Meciul s-a terminat cu scorul de 80-69 pentru BC Timișoara, succesul trimițând formația de pe Bega pe locul patru în grupa A a Ligii Balcanice. Principalul marcator al bănățenilor a fost Spralija, baschetbalistul reușind să înscrie 22 de puncte. La finalul întâlnirii, tehnicianul BCT-ului, a declarat că, deși au câștigat, timișorenii păstrează șanse mici la calificarea în play-off-ul competiției, totul depinzând de cum se va descurca BC Timișoara în meciul următor contra celor KK Torus din Muntenegru. Următorul meci din Liga Balcanică pentru timișoreni va fi pe 7 februarie.

Citiri: 200

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile