Ocupanta poziției a VI-a din Divizia A de baschet feminin, formația ICIM Arad, a reușit o victorie importantă în etapa a XVII-a din campionat, jucată împotriva liderului clasamentului, CS Municipal Târgoviște. Cu toate că au plecat cu șansa a doua, fetele antrenate de Zoran Visic și Dan Moraru au jucat fără inhibiții în fața echipei din Târgoviște, fapt ce le-a adus victoria la finalul celor patru sferturi.
Cuvântul de ordine al începutului de meci a fost echilibrul, ambele formații terminând la egalitate, 10-10 primul sfert. Sfertul secund s-a desfășurat sub aceleași coordonate ca și în primul, arădenele izbutind să se impună înaintea pauzei mari, pentru ca scorul după primele 20 de minute de joc să fie 28-26 pentru ICIM. La revenirea de la cabine, atât ICIM cât și Târgoviște au mers cap la cap, terminând și sfertul trei la egalitate. Formația de pe malul Mureșului nu a cedat din inițiativă, și, ajutată și de noroc pe finalul partidei, a reușit să se impună în fața lideului Diviziei A cu scorul de 55-53. În urma victoriei izbutite la Târgoviște, ICIM a urcat pe poziția a VI-a în campionat, la o diferență de numai patru puncte de primul loc. Principala marcatoare a galben-albastrelor a fost Brosovszky, cu 12 puncte. În următoarea etapă ICIM Arad va primi vizita celor de la CSM Satu Mare, meciul fiind programat sâmbătă cu începere de la ora 17.00.
SEMNEAZĂ PETIȚIA!
►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului
Semnaţi petiția on line
Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

Radu Golban
S.C. HELP TRANS S.R.L.
Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin
ANGAJEAZĂ:
DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii
Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.
Telefoane de contact:
0255/571925; 0740098662;
0744607924; 0720039629
Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro
.gif)
.jpg)