Proiectul finanțat din fonduri norvegiene, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, a implicat angajații Fundației Filantropia și voluntarii.
Aceștia, în mai puțin de o zi, au pregătit 214 pachete care au ajuns în casele familiilor care, cel mai probabil, nu și-ar fi putut permite acest lucru. Pe lângă alimente consistente, aceștia au primit și produse de igienă și cadouri pentru copii.
Toate acestea au fost posibile cu ajutorul instrumentelor dezvoltate în cadrul proiectului, experții implicați putând accesa platforma informatică în care sunt monitorizați beneficiarii și de unde au putut extrage în timp real cazurile cele mai dificile, vârstnici , copii cu un singur părinte, persoane fără loc de muncă și alte categorii aflate în nevoie.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și implementarea unui program holistic integrat de evaluare a nevoilor și de furnizare de servicii integrate în domeniile asistență socială, sănătate, educație, locuire, la nivelul comunităților defavorizate din județele Bihor și Timiș, în vederea asigurării accesului populației vulnerabile la servicii de calitate, adaptate nevoilor identificate.
Comentarii
comentarii