Acasă Actualitate Sărbătoarea Ridicării Fericitei Fecioare Maria la cer

Sărbătoarea Ridicării Fericitei Fecioare Maria la cer

DISTRIBUIȚI

La poalele munţilor Aninei se înalţă Biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian, vizitat mai ales de comunităţile croate, germane şi cehe din zona Banatului Montan a Diecezei de Timişoara. Cu ocazia Sărbătorii Ridicării Fericitei Fecioare Maria (15 august) cu trupul şi cu sufletul la cer, va avea loc pelerinajul comunităţilor catolice cehe din Dieceza de Timişoara. Programul liturgic este următorul: vineri, 14 august, de la ora 18, va avea loc  sfânta liturghie solemnă în limba cehă, română şi germană; sâmbătă, 15 august, de la ora 6 – sfânta liturghie în limba cehă, cu participarea grupurilor de tineret ale comunităţilor cehe, iar de la ora 9 – sfânta liturghie solemnă în limba română, maghiară şi germană, celebrată de către preotul Fechetă Virgil, paroh de Oraviţa. Tot cu ocazia Solemnităţii Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la cer, Bazilica din Maria-Radna va fi locul unde, în zilele de 14, 15 şi 16 august, vor sosi în pelerinaj – după vechea tradiţie – mai multe mii de credincioşi pelerini. Programul liturgic al acestor zile este următorul: vineri, 14 august, de la ora 11, va avea loc sfânta liturghie pontificală în limba slovacă pentru pelerinii sosiţi din judeţele Timiş, Bihor şi Sălaj, celebrată de către Excelenţa Sa Böcskei László, episcop diecezan de Oradea; de la ora 12.30 – Devoţiunea „Calea Sfintei Cruci” în limba slovacă; de la ora 17 – Sfânta liturghie în limba maghiară, de la ora 18 – Sfânta liturghie în limba croată, iar de la ora 19 – Sfânta liturghie în limba română. La ora 20, se va ţine Rugăciunea „Sf. Rozariu”, în limbile română, maghiară, germană şi croată, urmată de procesiune cu lumânări, iar între orele 21.30 – 5, va fi  Adoraţia Eucharistică. La ora 24 – Sfânta liturghie. Sâmbătă, 15 august, vor fi organizate liturghii în limbile croată; maghiară ; maghiară şi germană; română şi bulgară. La orele 11, Sfânta liturghie solemnă va fi celebrată de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara. La ora 14 va fi Devoţiunea „Calea Sfintei Cruci”, în limbile română, maghiară şi germană, iar la ora 15 Sfânta liturghie greco-catolică; la 16 – Concert „Ave Maria”, susţinut de către Transsilvanien Quartett, iar la ora 17 – Sfânta liturghie greco-catolică. Duminică, 16 august, vor fi liturghii în limbile română, germană şi maghiară.

Comentarii

comentarii