Concertul de deschidere a noii stagiuni de concerte a Filarmonicii „Banatul” Timișoara se va desfăşura vineri, 5 octombrie şi va cuprinde următoarele lucrări: Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op.61 de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr.2 în re major, op.73 de Johannes Brahms.
Concert-maestru Mircea Tătaru a explicat că dirijorul concertului, maestrul Radu Popa, nu a ales numai două lucrări care se desfăşoară în aceeaşi tonalitate, dar a alăturat două creaţii care trăiesc şi transmit aceeaşi atmosferă – a poeziei şi armoniei. Cutezător în conţinut şi viu colorat, romantismul muzical este la începuturile sale mai conservator în planul formei- şi acest fapt a fost intuit de Beethoven, care a şi acţionat în această direcţie, continuat de Schubert şi urmat de Schumann şi Brahms. Romantismul timpuriu a fost conştient de efectul produs asupra individului de natura înconjurătoare, de poetica ei.
Deşi a scris 5 concerte pentru pian, Beethoven a scris un singur concert pentru vioară terminat în 1806. În proiectele anului 1792 a mai existat un concert în do major, dar a rămas doar la nivel de fragmente şi schiţe. Beethoven nu compunea foarte repede, dar acest concert l-a terminat doar în câteva săptămâni, între noiembrie şi decembrie. Aceasta pentru că lucrarea fusese comandată pentru a fi interpretată cu o zi înainte de ajunul Crăciunului, în 23 decembrie. Franz Clement, care nu era numai un bun violonist, dar şi dirijor şi director la un teatru din Viena, Theater An der Wien, nu a avut timpul necesar să-l înveţe pentru a-l cânta din memorie, astfel că l-a interpretat cu notele în faţă. Autorul celor 10 Sonate pentru vioară şi pian şi al Romanţelor pentru vioară, a ştiut să pună în valoare toată gama resurselor expresive ale viorii, mai ales că era o perioadă de creaţie de mare inspiraţie, în care a dat naştere la lucrări de excepţie cum ar fi Simfonia a III-a „Eroica” sau sonata pentru pian „Appassionata”. Se observă că prin felul în care Beethoven a tratat instrumentul solist cât şi aparatul orchestral, el a continuat procedeele folosite de Mozart în concertele sale pentru vioară. Însă Beethoven reformulează legile de colaborare dintre ansamblu şi vioara solistă. În partea a II-a a concertului, bunăoară, Beethoven acordă o importanţă deosebită orchestrei prin atribuirea temei principale unor instrumente ale ansamblului. Cu toate că au fost destui interpreţi nemulţumiţi de acest mod de a trata vioara, ce părea a avea un rol secundar, vom vedea că intervenţiile cu caracter improvizatoric ale instrumentului solist, de o splendidă frumuseţe, ridică foarte mult rolul acestuia, intonarea temei fiind doar o rezolvare banală. Solist în acest minunat concert va fi violonistul Ştefan Horvath.
Pastorala lui Johannes Brahms, cum mai este denumită Simfonia a II –a, este o simfonie plină de iubire pentru frumos, natură şi om. Este o creaţie fără stridenţe, are tonuri catifelate, are lumină şi multă armonie interioară. Poate fi considerată o replică echilibrată şi lucidă la procedeele cromatice şi la impulsivitatea ce caracterizează unele lucrări ale lui Wagner şi Liszt. Doar în subsidiar întâlnim accente eroice sau anumite impulsuri explozive, doar atât cât să ne amintească că suntem într-o perioadă romantică.
Prin prisma sistemului simfonic brahmsian, ca unitate, stil, echilibru şi proiecţia spre exterior a afectivităţii, simfonia este o paradigmă a universului lui Brahms. Ea a avut la premieră, la Viena, în decembrie 1877, un succes răsunător. Nu acelaşi efect l-a avut la Leipzig, două săptămâni mai târziu, la 10 ianuarie 1878, când unii critici scriau că aveau mai multe pretenţii de la această a doua simfonie a lui Brahms. Ei nu vedeau nimic genial în această lucrare, lucru infirmat de compozitorul Paul Dukas, la prima ei audiţie în Franţa, când acesta vorbea despre impresionanta măsură a originalităţii lui Brahms. Timpul este cel care judecă corect, şi el a dat dreptate lui Dukas. De fapt, la Leipzig, a fost singura dată când simfonia a înregistrat critici, pentru că din februarie 1878, la Amsterdam, Düsseldorf şi apoi în alte mari oraşe europene, până la cariera ei mondială, execuţia ei pe scenele de concert a fost apreciată ca eveniment muzical de frunte – a conchis Mircea Tătaru.
