Acasă Sport Start de retur cu victorie pentru handbaliștii Politehnicii

Start de retur cu victorie pentru handbaliștii Politehnicii

DISTRIBUIȚI

handbalJucătorii echipei de handbal CSU Politehnica Timișoara au pășit cu dreptul în returul Ligii Naționale, alb-violeții reușind să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în prima parte a campionatului în fața celor de la CSM București. În partida ce a contat pentru etapa a XII-a, elevii antrenați de Gligore Czari au jucat pe teren propriu împotriva unei echipe ce s-a schimbat mult în perioada de iarnă, făcând astfel grea misiunea alb-violeților pentru cele două puncte puse în joc. Startul înfruntării a aparținut echipei vizitatoare, însă timișorenii au reușit să găsească ritmul necesar pentru a reveni în joc și, la mijlocul primei părți, Politehnica era în avantaj pe tabelă. Noul sistem tactic exersat de Czari în partidele amicale a fost pus în practică aproape fără greșeală de handbaliștii timișoreni, fapt ce a dus echipa timișoreană la o distanță de patru goluri la finalul primelor 30 de minute de joc. În repriza secundă, Politehnica a dominat jocul în totalitate, astfel că pimul meci din returul Ligii Naționale s-a încheiat cu victoria alb-violeților. Scorul final al partidei disputate sâmbătă în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara dintre CSU Politehnica și CSM București a fost 33-24. Cel mai eficient marcator al echipei bănățene a fost Grasu, cu zece reușite, urmat de Fenici și Cotinghiu, fiecare cu câte cinci goluri marcate. La finalul partidei, antrenorul timișorenilor și-a felicitat jucătorii pentru victoria muncită în fața bucureștenilor și a mai spus că greșelile individuale făcute de alb-violeți în primul meci din retur vor dispărea odată cu acumularea mai multor partide oficiale. În etapa viitoare, Politehnica va juca în deplasare, în derby-ul Banatului, contra echipei CS Caraș-Severin. Echipa reșițeană, vecină de clasament cu gruparea alb-violetă,  a fost învinsă în primul meci al returului de cei de la Bucovina Suceava, cu scorul de 21-20.

Comentarii

comentarii