Acasă Actualitate Start în campania „Totul pentru sănătate”

Start în campania „Totul pentru sănătate”

DISTRIBUIȚI

Organizaţia de Femei a Partidului Democrat a demarat o campanie de informare şi conştientizare a populaţiei asupra principalilor factori de risc asupra sănătăţii. Iniţiativa acestei campanii aparţine preşedintei Organizaţiei municipale de femei, Geanina Pistru, preşedintei Organizaţiei Judeţene de Femei, Dorina Chambre, în strânsă colaborare cu preşedintele organizaţiile def emei din cele trei colegii din municipiul Arad, Adriana Chirilov, Livia Nini şi Alina Hadded. Pentru a mediatiza această acţiune, Organizaţia municipală de femei  a redactat o broşură, intitulată „Totul pentru Sănătate”, care conţine sfaturi utile. De asemenea, vor fi amplasate corturi în diferite puncte ale judeţului şi municipiului, pentru a oferi doritorilor servicii medicale gratuite. Acţiunea a demarat deja în municipiu şi în mai multe localităţi din judeţ şi s-a bucurat de un real succes. Programul pentru această săptămână în municipiu este marţi, 4 mai, de la ora 15.30, în parcul Simfoniei (Micalaca) şi Alfa (lângă Carrefour), vineri, 7 mai, în zona Polivalentă, ora 15.30, în Sânicolaul Mic (lânga blocul Flacăra) şi în apropierea stadionului UTA (lângă biserica in construcţie). „La corturile amplasate în mai toate cartierele, vor fi prezente cadre medicale care vor măsura tensiunea arterială şi vor efectua un control al glicemiei tuturor celor care doresc. Pe această cale mulţumim celor implicaţi în aceasta campanie, firmei ROCHE, care a asigurat   aparatele de măsurat glicemia, înţepătoarele si bandelete”, a declarat Geanina Pistru.

Comentarii

comentarii