Acasă Administraţie Start la lucrările inelului IV rutier al Timișoarei

Start la lucrările inelului IV rutier al Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Centura-sud-TimisoaraLucrările la primul tronson din Inelul IV rutier al Timişoarei, care va înconjura în final întregul municipiu şi va avea rol de centură, au demarat marţi.
Valoarea totală a investiţiei este de 5,9 milioane de lei, banii provenind integral de la bugetul local. Durata de execuţie a lucrării este de opt luni.
„Astăzi putem da drumul lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte pe care le avem, cel de amenajare a inelului IV de trafic auto. Acesta este un prim tronson, cuprins între bulevardul Constructorilor şi strada Măcin, cu racord la strada Demetriade. Traseul Inelului va urma în această parte de nord a oraşului pe marginea pădurii, unde nu a mai fost niciodată drum, şi se va ajunge în zona Măcin. În punctul de intersecţie cu strada Demetriade va fi un sens giratoriu”, a explicat primarul Nicolae Robu, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută în teren.
Potrivit edilului, proiectul în ansamblul său este mult mai mare şi va cuprinde continuarea prin partea de est a acestui traseu până în Calea Buziaşului, din sudul Timişoarei.
„Evident că şi pe acolo se va crea un drum pe unde nu a mai fost niciodată, prin spatele unităţilor industriale din Calea Buziaşului. Până în 2018 va fi gata şi acel tronson, cu o trecere pe sub calea ferată, pentru a evita staţionarea la barieră, care la ora actuală este inevitabilă. Desigur că vom continua până în partea de vest a oraşului şi vom închide complet Inelul IV”, a afirmat primarul Robu.
Primul tronson al Inelului IV, care a intrat marţi în lucru, are o lungime de 1,66 km, lucrarea cuprinde amenajarea de carosabil cu două benzi cu lăţimea de 7 metri, trotuare, piste de biciclete conform standardelor, cu lăţimea de 1,5 m, şi un sens giratoriu.
Cele două firme executante ale lucrării sunt locale, care au mai lucrat şi la Pasajul Michelangelo.
„Inelele pe care noi le construim în jurul Timişoarei au şi rol de pseudo-centură, întrucât Guvernul nu a dorit să finanţeze realizarea centurii municipiului, cu toate că este nevoie stringentă de ea”, a conchis Robu.
Întregul Inel IV ar urma să aibă lungimea totală de 12 km.

Comentarii

comentarii