Acasă Editorial Statul care falimentează companiile private

Statul care falimentează companiile private

597
DISTRIBUIȚI

Despre statul român, din păcate, se pot spune,  deja  tot mai des în ultima vreme, lucruri  care pot înspăimânta  orice  investitor. Pe oricine care ar visa, ar îndrăzni să devină creativ  în economia competiţiei, aşa cum  se  practică în Occident. Campania electorală  pentru prezidenţialele din 2009 avea să manipuleze inclusiv prin afişarea unor succese legate de câte un tronson de  autostradă. Firma Bechtel  este nevoită acum să disponibilizeze  1.600 de angajaţi, pentru că statul român datorează firmei care a  „produs promisiunea  electorală” peste 200 de milioane de dolari.  Alte firme, mult mai  apropiate de realităţile de lângă noi, firme româneşti care au executat lucrări  la autostradă şi la Centura Timişoarei, faimoasă deja prin întârzieri, promisiuni şi  situaţii conflictuale, sunt în pragul falimentului. Firmele au executat, din resurse proprii, lucrările, iar banii datoraţi întârzie să apară.

Deci (vorba românului  „abil” la  exprimare),  statul  îl falimentează, cu zâmbetul  pe buze, pe capitalistul credul şi binevoitor. Un alt mod de a „face dreptate investitorilor” este implicarea instituţiilor statului în politici şi situaţii conflictuale, generate de contracte între firme. Mai exact, o „modă a zilei”  arată aşa: firma X datorează firmei Y bani. Dar firma X nu-şi  mai asumă datoria sau, mai rău, refuză  plata. Firma X caută, improvizează sau creează motive care ar putea sta la baza unei plângeri penale. Statul, prin instituţiile abilitate să facă investigaţii,  blochează, în numele legii (care, din păcate, este folosită cu abilitate de armatele de apărători, între ei, spre exemplu, apărând nume sonore, tocmai pentru a intimida actul de justiţie) şi atunci firma Y nu are decât să… falimenteze, pentru că – nu-i aşa? – există  o procedură care opreşte munca! Asta era. Şi atunci, gata, firma Y trebuie să  disponibilizeze angajaţii, aceştia  fiind, de cele mai multe ori, deja fidelizaţi firmei. Oamenii intră nu numai în şomaj, intră şi în panică. Ce face statul? Ajută, cu bună ştiinţă,  căderea şi decăderea  economiei  de piaţă, pentru care nu are nici un  respect. Are, cel mult, interese,  pentru  a mai arunca în campaniile electorale câte un kilometru de asfalt, 42 de kilometri de autostradă  neplătită, câte un pod care  se dărâmă la prima ploaie şi alte interese, despre care  nu mai există secrete. Ce face statul? Se comportă  în duşmănia  propriului  neam, pe care, în loc să-l servească, îl  aruncă mereu, zi după zi, în situaţii pe care, din politeţe, le numim „paradoxale”, dar care ajută la erodarea situaţiei din România. Statul nostru este  un paradox, este un amalgam de soluţii care mai de care mai proaste, este o sumă de „fire şi fibre” care încurcă lucrurile,  economia şi oamenii. Nici măcar  nu-şi câştigă respectul pentru ceea ce ar trebui să fie. Este generator  de „economii” care nu au legătură cu economia. Păcat. Cel  mai mare păcat, acum, este acela că statul falimentează  companiile. O face cu bună-ştiinţă, în interese numai de el ştiute.

 

Comentarii

comentarii