Acasă Economic Statul va despăgubi deponenții care și-au mutat banii de la CEC la...

Statul va despăgubi deponenții care și-au mutat banii de la CEC la BRD după decembrie ‘89

DISTRIBUIȚI

baniStatul va despăgubi persoanele fizice care și-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziționarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansata pe 4 august, cu scadența la o lună, fără dobândă.

Decizia a fost luată de Guvern prin hotărâre aprobată în ședința de marți. Actul normativ prevede și majorarea cu 222.231 de lei a valorii totale a despăgubirii pentru persoanele fizice care au depus bani la CEC până la 15 februarie 1992 pentru achiziția de mașini Dacia. Suma suplimentară reprezintă cumulul despăgubirilor rezultate din necesitatea recalculării despăgubirilor acordate pentru patru deponenți, din neincluderea în lista inițială a unui deponent, precum și a despăgubirilor rezultate din șase hotărâri judecătorești executorii. Valoarea totală a despăgubirii stabilită printr-o ordonanță de urgență din 2007 a fost de 759,78 milioane lei, reprezentând cumulul despăgubirilor calculate de CEC prin indexarea, de la data depunerii până la 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite, cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificata de CEC pe perioada în care a fost acordată. Deponenții au beneficiat la 30 octombrie 2008, în baza ordonanței din 2007, de acordarea efectivă a despăgubirilor calculate. Suma suplimentară va fi asigurată de Ministerul Finanțelor Publice printr-o emisiune de titluri de stat pe numele CEC Bank lansată tot la 4 august și răscumpărată la 3 septembrie. Pentru cei care și-au transferat banii de la CEC la BRD, statul a prevăzut despăgubirea printr-o lege din 2008, însă nu a putut fi pusă în practică din cauza unor necorelări legislative. Pentru a-și recupera banii, deponenții trebuie să se prezinte în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern la o agenție BRD cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC, un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moștenitor și alte documente legale, după caz, precum și o declarație pe proprie răspundere autentificată notarial că nu au încasat despăgubirea. În ceea ce privește impactul asupra bugetului general consolidat, Finanțele menționează în nota de fundamentare că titlurile de stat emise pentru acoperirea financiară nu reprezintă plăți din bugetul de stat, ci determină doar majorarea datoriei publice guvernamentale cu sumă de 100 milioane lei și că, prin emiterea de titluri de stat cu scadența la o lună, se majorează cu aceeași sumă volumul refinanțărilor titlurilor de stat aferente lunii septembrie 2014 la nivelul estimat de un miliard lei. Sumele reprezentând valoarea totală a despăgubirilor acoperite prin lansarea emisiunii de titluri de stat răscumpărabile la scadență, la o lună de la lansare, conduc la creșterea datoriei publice, iar dobânda aferentă împrumutului de refinanțare contractat de pe piața titlurilor de stat se va reflecta în bugetul de stat al anului în care acesta este scadent.

Comentarii

comentarii