Acasă Sport Steaua, liderul la zi în Liga 1, a învins în deplasare ACS...

Steaua, liderul la zi în Liga 1, a învins în deplasare ACS Poli Timișoara

DISTRIBUIȚI

poli steauaSteliștii au deschis rapid scorul, în minutul 8, când De Amorim a recuperat excelent o minge la mijlocul terenului, din fața lui Croitoru și i-a pasat lui Florin Tănase. Atacantul stelist a preluat balonul la marginea careului, iar apoi l-a învins pe Straton cu un șut bine plasat.
Prima ocazie importantă a Timișoarei a venit în minutul 18, când Henriche a trecut în flancul drept de Toșca și a pătruns în careu, dar șutul său a fost respins de lângă bară de Niță.
Atacurile Stelei din prima repriză au părut fără orizont, iar cu aproximativ 10 minute înainte de pauză, gazdele au ratat din nou o ocazie importantă, însă șutul lui Doman a fost respins de portarul Stelei.
La trei minute după pauză, Laurențiu Reghecampf a făcut o dublă schimbare și i-a introdus în teren pe Bourceanu și Boldrin, în locul lui Muniru și Vlad Achim.
Steaua și-ar fi putut majora avantajul în minutul 70, când Adi Popa a centrat în careu, dar mingea i-a depășit pe Golubovici și Ovidiu Popescu.
Până la final, Boldrin și Florin Tănase au mai ratat ocazii importante pentru roș-albaștri, însă meciul s-a încheiat cu victoria la limită a elevilor antrenați de Laurențiu Reghcampf.

Comentarii

comentarii