Acasă Actualitate Ștefan Popa POPA’S, supărat pe Corina Șuteu pentru că Festivalul Inimilor a...

Ștefan Popa POPA’S, supărat pe Corina Șuteu pentru că Festivalul Inimilor a fost „transformat într-un șantier”. Primăria promite că evenimentul va avea loc, dar într-o „formă modificată”

DISTRIBUIȚI

Stefan-Popa-Popas1Ștefan Popa POPA’S, caricaturistul bănățean recunoscut la nivel internațional, consideră că deschiderea șantierului de la scena din Parcul Rozelor din Timișoara la începutul lunii iulie este o „imbecilitate”, în condițiile în care, de obicei în aceeași lună, Ansamblul „Timișul” organiza, prin CIOFF UNESCO, Festivalul Inimilor în această locație. Dacă se va lucra la scenă, spune POPA’S, festivalul va fi imposibil de organizat, cel puțin la nivelul pe care îl merită, și în 2021.

„În programul pe anul acesta al Casei de Cultură a Municipiului am observat la capitolul «Festivalul Inimilor» o imbecilitate, pentru că nu o pot numi altfel, și anume că acest mare festival a fost transformat într-un șantier pentru repararea scenei din Parcul Rozelor. Numai niște oameni primitivi pot gândi astfel”, ne transmite Ștefan Popa POPA’S.

Decizia, spune caricaturistul, indică „foarte clar distrugerea culturii de marcă din Timișoara”. Festivalul „colora, timp de o săptămâna, Timișoara” și „era, într-adevăr, reprezentativ pentru o viitoare Capitală Culturală Europeană, indiferent despre ce oraș ar fi vorba, cu atât mai mult de Timișoara, orașul pe care eu îl iubesc”, mai punctează acesta.

Conform reprezentanților primăriei, șantierul de la scena din Parcul Rozelor va fi deschis săptămâna viitoare, adică după 5 iulie. „Ne dorim ca reparațiile să se finalizeze până la Ziua Timișoarei (3 august – n.r.)”, ne asigură Bogdan Marta, consilierul personal al primarului. Festivalul ar urma să fie, totuși, organizat în acest an, însă într-o altă formă. „Festivalul Inimilor va avea loc anul acesta într-o formă modificată, din cauza regulile de siguranță impuse de la nivel național”, ne-a mai spus Marta. Mai multe detalii ar urma să fie făcute publice tot săptămâna viitoare, când Casa de Cultură își va prezenta evenimentele organizate în acest an.

parc rozelor

Ștefan Popa POPA’S consideră, însă, că decizia municipalității este influențată de Corina Șuteu, fostă ministră a Culturii în Guvernul Cioloș, a cărei firmă – Insula 42 – a fost contractată de administrația Fritz pentru consultanță în legătură cu programul cultural din proiectul de Capitală Europeană a Culturii. Caricaturistul mai reclamă faptul că festivalul „Flight” nu este susținut îndeajuns, în timp ce festivalul de jazz – „Jazzed UP!”, care îmbină, de fapt, trei acțiuni distincte, începând cu acest an – ar primi, poate, prea mulți bani. Redăm integral finalul mesajul pe care ni l-a transmis POPA’S:

„Acesta este, și subliniez încă odată, modul în care se distruge, dirijat de acea individă fostă la ICR (Corina Șuteu – n.r.), care a propagat în 2008 acea expoziție antisemită cu scandal de la ICR New York. Ei comentează numai acea lucrare în care apare zvastica, dar în expoziție mai apar lucrări cu tot felul de simboluri evreiești, de care își bat joc prin cuvinte licențioase asimilate cu menora, specifică poporului evreu, din care iasă cruci și bani. Ei vorbesc doar despre ce le convine lor și încearcă să o scuze pe această imbecilă de tot felul de lucruri. A fost o expoziție pură de antisemitism, care ne deranjează pe toți cei care avem ascendenți evrei în familiile noastre. Cu ei mă voi întâlni oricum într-un proces, pentru că îi reclam la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Cum e posibil ca un primar de etnie germană să o aducă să cântărească ea cultura din Timișoara? În Timișoara nu există oameni care pot face asta? Ea nu are nicio performanță, ci a mâncat banii statului român nu știu câți ani, împreună cu gașca de la ICR din timpul respectiv. După ce au fost dați afară, nu au fost în stare să arate că s-a scris ceva într-o țară despre activitatea ICR. Este inadmisibil așa ceva. Acum își dau mâna și fac numai conferințe, de parcă activitatea culturală din Timișoara se rezumă doar la conferințe, la care probabil studenții sunt aduși mai mult sau mai puțin cu forța. Capitala Culturală presupune multe festivaluri, multe acțiuni culturale pentru copii, adulți, bătrâni, diverse categorii sociale, nu doar pentru așa-zișii intelectuali, care nu există. Intelectualii noștri de astăzi, în majoritate, sunt de factura oamenilor de pe stadion. Sunt foarte puțini intelectuali de valoare. Uitați-vă chiar și la Academia Română sau în corpul profesorilor universitari. Nu mai este ceea ce știm noi că ar avea valoare. Dacă îi întrebi ce au făcut la viața lor, vezi că nu au organizat nici un eveniment, ci pur și simplu ne-au «păpat» banii de pomană. Ei habar nu au pe ce lume trăiesc, dar vor să lase, cum spunea primarul, «moștenire». Ce moștenire, domnule, că voi nu ați demonstrat că știți să faceți ceva. Întâi faceți ceva de valoare și apoi vorbiți de moștenire. Nu aveți nimic, dar absolut nimic, valoros! Totul e o bătaie de joc. Ați văzut cine conduce cultura (comisia V din Consiliul Local Timișoara, pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, sport și culte – n.r.) la Primăria Timișoara? Un veterinar (Răzvan Stana, consilier local USR PLUS, președinte al comisiei amintite – n.r.)! Nu se poate așa ceva, vă bateți joc de Timișoara și de timișoreni.

Pe lângă un festival de genul celui al «Inimilor», nu am văzut un carnaval, specific sărbătorii unui oraș, sărbători lunare care să coloreze cartierele din oraș. Primordiale sunt acțiunile care înseamnă capitală mondială sau europeană, să participe din întreaga lume sau din întreaga Europă la o anumită acțiune. Cum este salonul pe care îl păstoresc eu, Salonul Internațional de Caricatură, la care participă peste 800 de artiști din peste 85 de țări de pe toate continentele. Aceasta este o sărbătoare adevărată pentru o capitală culturală. Acești imbecili nu văd acest lucru. Ei văd doar tâmpeniile pe care le fac și care nu au nici o valoare. Să nu mint, am văzut o sumă enormă de bani pentru Festivalul de Jazz. Sunt mii de festivaluri de jazz în lume și e foarte bine că se face și la noi. Dar nu este primordială pentru o capitală culturală și să arunci cu banul în dreapta și-n stânga, că, vezi-Doamne, la asta se pricep ei mai bine.

Un festival precum este «Flight» văd că nu a fost încurajat absolut deloc. Este un festival de aceeași factură cu alte evenimente similare de la noi din țară. Nu știu dacă factorii decizionali de la noi i-au încurajat pe organizatori să țină acest festival în august.

Să le fie tuturor rușine, să se ducă de unde au venit și să ne lase în pace, să facem noi ceea ce merită Timișoara: lucruri de valoare internațională, normale, care pot să rămână ca adevărată moștenire. Le spun: se vor termina și acești bani, că așa e la noi, și o să începeți să vă sfâșiați între voi. Îmi pare rău că Timișoara suferă la acest capitol al culturii.

Ar fi bine ca bunul Dumnezeu să le lumineze mintea și calea și să-i pună pe făgașul cel drept”.

Comentarii

comentarii