Acasă Actualitate Stilul de viaţă sănătos, învăţat într-o tabără gratuită din vestul țării

Stilul de viaţă sănătos, învăţat într-o tabără gratuită din vestul țării

160
DISTRIBUIȚI

România a ajuns să fie pe locul doi în Europa, la obezitatea infantilă. În căutare de soluţii sunt şi părinţii dar şi antreprenorii. Aşa au apărut taberele pentru slăbit. În Munţii Bihorului, 60 de adolescenţi cu probleme de greutate din întreaga ţară învaţă noţiunile de bază ale unui stil de viaţă sănătos, dar şi cum să treacă peste răutăţile celor din jur.

Cei 60 de copii veniţi în tabăra gratuită de la Vârtop au trecut testul semaforului alimentar. Un curs de nutriţie atractiv care îi învaţă zilnic că alimentaţia echilibrată este cheia succesului în lupta cu kilogramele.

La sosirea în tabără, fiecare adolescent este cântărit. Diferenţele se simt deja. Asta deşi prima lecţie de nutriţie ar trebui să o facă părinţii, spun nutriţioniştii.

Într-un stil de viaţă sănătos, sportul este la fel de important ca alimentaţia. Aşa că, la sfârşitul celor două săptămâni de tabără, copiii ajung să-şi schimbe modul de gândire şi când vine vorba de mişcare.

Cum cazurile de bullying aproape că s-au dublat anul trecut, din această tabără nu a lipsit nici atelierul de psihologie. Copiii au învăţat să se accepte aşa cum sunt şi să nu pună la suflet atacurile celor din jur.

Şi pentru a-şi găsi echilibrul, copiii au meditat în mijlocul pădurii, deranjaţi doar de sunetul clopotelor purtate de vaci. În prezent, unul din doi copii români este supraponderal, iar până în 2025, numărul celor cu probleme de greutate va depăşi 70 de milioane în toată Europa.

Comentarii

comentarii