Acasă Administraţie Ştiţi maşini abandonate pe străzile din Timişoara? Iată ce trebuie să faceţi!

Ştiţi maşini abandonate pe străzile din Timişoara? Iată ce trebuie să faceţi!

DISTRIBUIȚI

Poliția Locală Timișoara a demarat în urmă cu cinci zile o nouă campanie pentru identificarea zonelor în care se află autovehicule abandonate sau fără stăpân pentru a putea începe procedurile pentru ridicarea acestora de pe domeniul public.

Astfel, pentru a veni în sprijinul timișorenilor care cunosc astfel de autovehicule a fost creat un modul pe pagina de internet a Poliției Locale Timișoara, www.polcomtim.ro şi  www.polcomtim.ro/autoab , unde pot fi introduse datele autovehiculului care face obiectul sesizării și se poate afla dacă acesta a mai fost reclamat și dacă da, în ce stadiu se află, aceasta în condițiile în care multe din mașinile semnalate de cetățeni se află în baza de date a Poliției Locale, în diferite stadii ale procedurii de verificare și declarate a abandonului.

De la demararea campaniei, din data de 19.10.2017, au fost înregistrate un număr de 45 de sesizări de la cetățeni numai pe această linie. “Reamintim că anul acesta, până la demararea campaniei au fost înregistrate un număr de 450 sesizări de la cetățeni și din oficiu, cu privire la 805 autovehicule, din care 320 de autovehicule au fost ridicate de proprietari, 52 cu sprijinul SDM, iar 235 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002”, susţine Poliţia Locală Timişoara.

Cetățenii pot sesiza în continuare astfel de aspecte la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.

 

Comentarii

comentarii