Acasă Actualitate Stop abandonului școlar! Mesajul ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului pe 2019

Stop abandonului școlar! Mesajul ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului pe 2019

DISTRIBUIȚI

Cu binecuvântarea ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, şi în acest an continuă campania de sprijin pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse din Arhiepiscopia Timişoarei, atât la preşcolari, cât şi la elevii din ciclul primar şi gimnazial.

În acest sens, Părintele Mitropolit recomandă tuturor protopopilor şi preoţilor din Arhiepiscopia Timişoarei să caute în parohiile lor pe cei care au nevoie de acest sprijin şi să îndemne pe cât se poate, ca fiecare copil să meargă la şcoală, pentru a se preveni într-o mai mare măsură abandonul şcolar.

Aşadar, fiecare parohie va organiza în aceste două săptămâni o colectă pentru ghiozdane, rechizite şi îmbrăcăminte, urmând ca aceasta  să se completeze cu fonduri din bugetele parohiale pentru a fi alături de toţi copiii care vor începe anul şcolar.

Dacă anul trecut au fost donate peste o mie de ghiozdane complet echipate în toate cele şase protopopiate ale eparhiei, adică,  Deta, Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Timişoara I şi Timişoara II,  nădăjduim ca şi în acest an, prin bunăvoinţa preoţilor şi a credincioşilor, să aducem bucurie unui număr cât mai mare de elevi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, până la această dată, în cadrul Fundaţiei Filantropia Timişoara a eparhiei noastre s-au adunat peste 500 de ghiozdane, motiv pentru care vom stărui pe mai departe, ca niciun copil din judeţ să nu rămână fără cele necesare începutului de an şcolar.

Comentarii

comentarii