Acasă Eveniment Stop furturilor: Cel mai eficient sistem antiplagiat se implementează la Universitatea de...

Stop furturilor: Cel mai eficient sistem antiplagiat se implementează la Universitatea de Vest Timişoara

DISTRIBUIȚI

cel mai eficient sistem antiplagiat -foto UNiversitatea de Vest DSCF9847Peste 1.000 de cadre didactice și cercetători care desfășoară activități didactice (tutori), la Universitatea de Vest Timişoara, precum și cei 16.000 de studenți de licență, master și doctorat nu vor mai avea nicio şansă de a mai plagia, nici de pe net, nici din alte surse.
Începând cu anul universitar 2014 -2015, Universitatea de Vest din Timișoara implementează soluția antiplagiat TURNITIN, liderul mondial în prevenirea plagiatului și în îmbunătățirea abilității de scriere a studenților, beneficiarii fiind peste 15 000 de instituții din 140 de țări. Florin Jurcă, ofiţer de presă, a explicat că TURNITIN reprezintă o soluție de prevenire și detecție a plagiatului în documente academice și științifice bazată pe analiza conținutului documentelor și corelarea acestora atât cu informații publice disponibile pe internet, cât și cu baze de date online (atât publice, cât și private) sau chiar în intranet-ul instituției beneficiare.
Sistemul TURNITIN este implementat în UVT sub forma unui serviciu, ca platformă web integrată cu serviciile curente ale UVT, precum sistemul de autentificare E-UVT, platforma de eLearning Moodle, etc.
În plus, alături de pachetul Turnitin, este funcțional și serviciul iTENTICATE destinat în mod special cadrelor didactice și cercetătorilor din UVT în scopul evaluării articolelor științifice înainte de transmiterea lor la reviste sau conferințe. Vor putea fi introduse pe perioada anului universitar un număr de 35 000 de documente.
“Principalul scop al utilizării Turnitin în cadrul UVT este de a-i ajuta pe studenții de la toate ciclurile de studii să redacteze texte oneste, folosind într-o manieră corectă resursele de documentare. Fie că este vorba despre teme, referate sau lucrări complexe de final de ciclu, calitatea tuturor acestor documente redactate de către studenți va crește. Este o soluție utilizată la nivel mondial pe care am dorit-o implementată la UVT, o facilitate pentru cadre didactice, studenți și cercetători”, a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Comentarii

comentarii