Acasă Administraţie STPT: Traseele liniilor M11, M29 și M30 vor fi modificate, de luni...

STPT: Traseele liniilor M11, M29 și M30 vor fi modificate, de luni 10 mai

DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Public Timișoara atenționează că, începând cu data de 10 mai 2021, traseele liniilor M11, M29 și M30 vor fi modificate ca urmare a lucrărilor de modernizare la infrastructura străzii Dunărea din comuna Ghiroda, pe sectorul cuprins între str. Ialomița și str. Foișor.

Astfel, linia M11 va circula pe sensul Timișoara – Ghiroda, pe str.Victoria, cu întoarcere la Girația Pod Ghiroda, iar pe sensul spre Timișoara, va urma traseul Girație Pod Ghiroda – str.Victoria – str.Sinaia – str.Bușteni – str.Semenic cu revenire pe DN6/Calea Lugojului. Stațiile aflate pe noul traseu vor fi: Girație Pod Ghiroda, Ialomița, Primăria Ghiroda, Sinaia, Bușteni, Semenic.

Linia M29 va circula, pe sensul Timișoara-Ghiroda, pe str.Mătăsarilor până pe Aleea Ghirodei (Foișor), unde va întoarce și va avea stație capăt de linie, urmând a reveni pe același traseu spre Timișoara.

Linia M30 va circula, dinspre Timișoara spre Ghiroda, pe traseul Bastion bulevardul Take Ionescu- str.Simion Bărnuțiu – str. V.Economu – str.Palmierilor – str.Mătăsarilor până la Aleea Ghirodei (Foișor), care va fi capătul de linie. La întoarcere, pe traseul Aleea Ghirodei (Foișor) – str.Turda – str.Orăștie – Calea Dorobanților – str. Simion Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – bulevardul Take Ionescu – Bastion. Stația Aleea Ghirodei (Foișor) va fi capăt de linie – spune Cosmin Bradu, purtător de cuvânt STPT.

 

Comentarii

comentarii