Acasă Actualitate Ștrandul muzeu din Lugoj va putea fi vizitat doar cu bilet

Ștrandul muzeu din Lugoj va putea fi vizitat doar cu bilet

DISTRIBUIȚI

Ștrandul-muzeu din Lugoj a fost vizitat de 583 de persoane, în cele patru zile în care cetățenii au avut acces în incinta bazei de agrement, înainte de alegerile europarlamentare. Anunțul a fost făcut chiar de către primarul Francisc Boldea, în cadrul ședinței Consiliului Local în care a fost modificat Regulamentul de organizare și funcționare al bazelor de agrement ștrand și bazin acoperit. Cu doar o singură abținere, cea a consilierului USR Liviu Brîndușoni, consilierii lugojeni au aprobat proiectul de hotărâre inițiat de către primarul Francisc Boldea, prin care au fost modificate două articole din regulament, care prevăd că „șezlongurile, măsuțele și umbrelele parasolare se folosesc gratuit de către utilizatori în ordinea sosirii în incintă, conform opțiunii acestora”, dar și că „suma încasată ca tarif de acces ștrand/bazin acoperit într-o zi de funcționare se va depune pe bază de borderou și monetar sau Registru de casă la casieria Primăriei municipiului Lugoj în ziua lucrătoare următoare până la ora deschiderii ștrandului/bazinului acoperit”.

Cu acest prilej, primarul Francisc Boldea a precizat că a fost singura oportunitate când lugojenii au avut acces liber și au putut vizita ștrandul, iar „de acum înainte vor intra doar cu bilet”. De asemenea, edilul lugojean a anunțat că la licitația organizată de municipalitate s-au înscris două firme pentru prestarea serviciului de salvamar la noul ștrand, care se va deschide când apa din bazin „se va încadra în parametri legali, adică temperatura apei ajunge la 21 de grade”.

„Nu cred că e un om normal acum, care să vină să facă baie la 14 grade, cât are apa jos, la 3,4 metri adâncime”, a spus Francisc Boldea, menționând și că „Avem avizul DSP (Direcția de Sănătate Publică – n.r.) și pentru personalul sanitar. Avem medicii de la cabinetele școlare, pe care noi îi plătim și care nu lucrează patru luni pe an, în vacanțe, astfel că îi putem detașa pe o perioadă de timp la ștrand. Vara, când școlile sunt încise, copiii sunt la ștrand”.

Edilul lugojean a mai afirmat că la ștrand, când va intra în program normal de funcționare, „o să fie în fiecare zi și cursuri de înot, care nu se pot ține fără personal sanitar” și care „vor fi făcute de către profesori pregătiți, profesori de sport”.

Consilierul USR Liviu Brîndușoni consideră că detașarea personalului medical de la cabinetele școlare la ștrand „este un lucru ilegal”, iar aprobarea de la DSP „a venit la presiune politică”.

„Primăria municipiului Lugoj a obţinut de la DSP, printr-o adresă, confirmarea că personalul medical şi medicii din cabinetele şcolare pot fi detaşaţi la ştrand. Mie mi se pare că acest răspuns este unul venit sub presiune politică, pentru că nu poţi să pui un asistent să dea primul ajutor, în condiţiile în care nici asistenţii de pe ambulanţă nu pot face tratamente fără recomandarea unui medic. Scuza că personalul medical din şcoli şi grădiniţe ar <trage chiulul> patru luni pe an nu stă în picioare. De exemplu, medicii stomatologi sunt la serviciu şi copiii se pot adresa oricând, gratuit ca şi în restul anului. Iar a pune un asistent sau un medic, care nu are nici măcar specializarea de medicină generală, să acorde primul ajutor, mie mi se pare un lucru ilegal. Cu siguranță vom cere un răspuns şi de la Ministerul Sănătăţii, pentru că, din punctul meu de vedere, la DSP Timiș această aprobare a venit la presiune politică, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul avizului pentru Podul de Fier. După logica mea, medicii de la cabinetele școlare vor putea fi detașați la ștrand doar în cazul unor competiții sportive școlare și a unor cursuri de înot efectuate de către elevi cu profesori. Nu știm cine sunt acești profesori, pentru că noi abia am găsit salvamari care să asigure permanența la baza de agrement ștrand”, a declarat consilierul lugojean Liviu Brîndușoni.

Comentarii

comentarii