Acasă Administraţie Ștrandul termal de la Oravița – închis în plină vară

Ștrandul termal de la Oravița – închis în plină vară

DISTRIBUIȚI

strand oravita

Ipoteza că apa ar fi radioactivă, considerată fantezistă de autoritățile din Sănătatea publică

Apariția acestei facilități care utilizează apa termală din vecinătatea comunei cărășene Greoni și orașului Oravița, a constituit o gură de oxigen nu numai pentru localnici dar mai ales pentru cărășeni, care au descoperit cu încântare acest ștrand termal.

Numai că, de o vreme, ștrandul, apărut în urma unei investiții derulate de familia primarului Oraviței, Dumitru Ursu (nu e singura afacere a familiei, aceasta având și altele în domeniul imobiliar și turistic), a fost închis, în pofida zilelor călduroase și a dezamăgirii multora. Acest fapt a generat o seamă de speculaţii, care mai de care mai fanteziste. Cea mai vehiculată se referă la gradul de radioactivitate al apei, despre care s-a spus că ar fi cu mult peste limitele admise.

Administratorul acestei facilități, Nicolae Ursu, dă însă asigurări că este doar un zvon. Din 2011 încoace, mereu au fost luate probe din izvor pentru stabilirea valorilor chimice, biologice şi radioactive şi de fiecare dată rezultatele au fost negative. Pe baza lor s-au eliberat autorizaţiile de exploatare a izvorului termal şi de funcţionare a ştrandului, susține Ursu. De altfel, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, dr. Dragoș Luca, contactat de Ziua de Vest, susține că nu există absolut nicio posibilitate ca apa să fie contaminată radioactiv, pentru că analizele și probele prelevate au infirmat de fiecare dată acest lucru.

”Cu sănătatea publică nu te joci, ne-a spus Dragoș Luca, așa că noi suntem foarte atenți la astfel de monitorizări și nu e absolut niciun pericol. Ștrandul a fost închis pentru o serie de lucrări.”

”Sunt doar minciuni aruncate de unele persoane din Oraviţa, cu intenţia de a denigra familia noastră şi, în special, imaginea fratelui meu, primarul Oraviţei, Dumitru Ursu. Din păcate, pe ei îi interesează bârfele şi nu faptul că acest ştrand va atrage turişti şi că vor fi create câteva zeci de locuri de muncă care, la rândul lor, vor genera alte oportunităţi asemănătoare în rândul agenţilor economici din zonă care au locuri de cazare sau restaurante“, precizează fratele primarului Oraviței, Nicolae Ursu.

Ștrandul a fost însă închis pentru o perioadă din cauza unor probleme tehnice, susțin administratorii. Mai precis, hidroizolaţia bazinelor a fost prost executată, ceea ce a dus la infiltraţii de apă din exterior, în urma ploilor din ultimul timp. A fost astfel nevoie de remedierea situaţiei, şi, din păcate, etapele de uscare sunt mai lungi decât era de așteptat.

Comentarii

comentarii