Acasă Actualitate Studenţii UVVG, la Campionatul Mondial Universitar de la Shanghai

Studenţii UVVG, la Campionatul Mondial Universitar de la Shanghai

DISTRIBUIȚI

Prof. univ. dr. Gavril Ardelean, prorector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat că UVVG are mai mulţi studenţi care vor face parte din lotul naţional al României la Campionatul Mondial Universitar, care se va desfăşura în acestă vară la Shanghai (China). Cristian Lăpuştea, student în anul II la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a obţinut locul I la Campionatul Universitar la karate, iar în perioada 10-15, Nogy Atilla, masterand în anul I, la specializarea, Sport şi Performanţă Motrică, va concura la 400 metri garduri. Nogy Atilla este campion naţional la seniori şi a obţinut rezultate foarte bune la campionatele europene. Simona Deac, studentă în anul III, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale Universitare de la Belgrad (2009) şi medalia de aur la Campionatele Naţionale Universitare de la Satu Mare (2010), competiţie organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, filiala Satu Mare este componentă a lotului naţional de scrimă. De asemenea, Silaghi Adrian, student în anul II, la Educaţie Fizică şi Sport, va face parte din echipa de băieţi a României la Campionatul Mondial Universitar. Prof. univ. dr. Gavril Ardelean, prorector al UVVG, ne-a declarat: „Sunt foarte mulţumit de faptul că Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UVVG reuşeşte să realizeze sportivi de performanţă, care se afirmă nu numai în campionatul naţional universitar, ci şi pe plan internaţional, european şi chiar mondial. Suntem interesaţi să asigurăm studenţilor şi masteranzilor Universităţii noastre toate condiţiile pentru pregătirea lor în continuare, deoarece vizăm să obţinem locuri pe podium chiar şi la Campionatul Mondial Universitar de la Shanghai”.
 

Comentarii

comentarii