Acasă Sport Studentele reşiţene au absolvit primul an în Liga Naţională!

Studentele reşiţene au absolvit primul an în Liga Naţională!

351
DISTRIBUIȚI

Universitatea Reşiţa a pierdut la scor ultimul joc disputat în faţa propriilor suporteri, 28-37 (13-16), dar, beneficiind de sincopele contracandidatelor directe la evitarea retrogradării, rămâne pe prima scenă handbalistică feminină şi pentru stagiunea viitoare. Finalul acestei ediţii de Ligă Naţională pentru studente, care vor întâlni chiar la Râmnicul Vâlcea pe Oltchim, echipa anului în handbalul european.

Elevele lui Florin Pera şi-au îndeplinit obiectivul cu o etapă înainte de finele campionatului, Universitatea Reşiţa fiind matematic salvată de la retrogradare. Astfel, partida cu U Jolidon Cluj nu a mai avut aceeaşi miză, ea contând doar pentru palmares. Chiar şi aşa, studentele reşiţene au încercat să de a replică dârză vicecampionelor de la Cluj şi, în multe momente, au şi reuşit. Au cedat doar în ultimele zece minute, când Jolidon s-a desprins pe tabelă şi şi-a asigurat victoria la o diferenţă destul de severă.  
“A fost o întâlnire foarte grea, pentru că am jucat cu ocupanta locului doi, care încheie sezonul după Oltchim şi este practic a doua forţă a momentului în handbalul feminin românesc. Ne pare rău că am pierdut la o diferenţă de nouă goluri, pentru că în teren nu cred că diferenţa dintre cele două echipe a fost atât de mare. Jolidonul are două garnituri de aceeaşi valoarea, în timp ce, noi abia am putut conta pe zece jucătoare de câmp. În astfel de condiţii erau greu să ţii piept timp de 60 de minute unei formaţii de talia Jolidonului. A fost o victorie meritată a Clujului”, a declarat Florin Pera, antrenorul Universităţii Reşiţa. Din păcate, CSU încheie acest sezon cu o pierdere grea, Anişoara Marcu plecând de la formaţia de pe Bârzava.
Tehnicianul a ţinut să remarce performanţa elevelor sale, mai ales în condiţiile în care Universitatea a avut un lot foarte subţire din punct de vedere numeric. “Noi eram matematic salvaţi înaintea jocului cu Jolidon. După şase ani de zile în care nicio nou-promovată nu s-a menţinut în Ligă, noi am reuşit acest lucru. Cu emoţii, e adevărat, dar e bine că s-a terminat cu bine. Trebuie să avem o strategie foarte bună pentru sezonul viitor, să punem la punct o campanie puternică de achiziţii, pentru că avem nevoie de întăriri”, a adăugat Pera.
Studentele au scăpat de emoţii imediat ce s-a aflat rezultatul partidei dintre Rapid şi HC Zalău, 30-34. Giuleştencele aveau neapărată nevoie de victorie pentru a continua lupta de evitare a retrogradării cu Universitatea Reşiţa şi Rulmentul Braşov.

Comentarii

comentarii