Acasă Cultura StudentFest – cel mai mare festival internațional de artă și cultură –...

StudentFest – cel mai mare festival internațional de artă și cultură – începe la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cel mai mare festival internațional de artă și cultură din sud-estul Europei, desfășurat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), își deschide din nou porțile vineri, 10 mai 2019, evenimentele de deschidere fiind pregătite de către secțiunile de Arte Urbane, Muzică și Teatru.

Conceptul festivalului devine deja o tradiție, oferind tinerilor participanți 7 zile intensive de ateliere de creație, la care s-au înscris în prealabil, urmând ca mai apoi publicul larg să urmărească ceea ce au învățat și creat.

Locațiile evenimentelor din această ediție sunt diverse: Parcul din Complexul Studențesc, Casa Tineretului, Universitatea de Vest, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara și altele.

StudentFest iRELEVANT aduce publicului larg peste 50 de evenimente din peste 10 domenii artistice, toate cu intrare liberă, împărțite pe 10 zile de festival (10-19 mai). Printre evenimentele festivalului se numără: expoziții, concerte, piese de teatru, dar și diferite ateliere de lucru pentru public..

Dintre aceste evenimente, ar fi de remarcat:

Arte Urbane – Break the routine – DOC conference//Universitatea de Vest//16 mai

Arte Vizuale – Canvas de sticlă//Parcul din Spatele Căminelor Politehnicii//11 mai

Dans – The battle of the iRRelevant//Piața Sf. Gheorghe//17 mai

Design vestimentar – Prezentarea de modă a ținutelor realizate de participanții atelierului „Introducere în concept” în 17 mai

Foto-Video – Povestea Fotografului Alexandru Hreniuc – Cum a reușit să-și transforme pasiunea într-o afacere?//Universitatea de Vest//17 mai

Literatură – Lansare de carte: „Lansarea antologiei: Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine”, Claudiu Komartin // La Două Bufnițe//13 mai

Muzică – Concerte Suburbia 11, Jack of all trades, NIB, Țapinarii, Nuanțe, United River, The Skywalkers, Cuibul//În Spatele Casei//17,18,19 mai

Teatru – Cântăreața cheală//202, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara//13 mai

„Tema din acest an cred că reflectă cel mai bine ceea ce își propune festivalul. Ne întrebăm, deci: Mai e arta relevantă pentru societatea noastră? Mai putem distinge ce e frumos și ce nu într-o lume în care mass-media și lucrurile făcute doar să fie făcute domină? De ani de zile, StudentFest dă relevanță nu doar artei, ci și artiștilor. Tinerii au cel mai bine dezvoltat simț al esteticului. Ei pot să simtă ce înseamnă arta în sine și să își exprime viziunea în cele mai inedite și creative moduri posibile. Încercăm să le dăm o mână de ajutor punându-le la dispoziție o serie de ateliere: canvas pe sticlă, stencil school, atelier de improvizațe , atelier de design de bijuterie; astfel la final să putem arăta publicului larg rezultatele. Vreau să îi felicit pe participanți pentru curajul de a face un pas în față și să arate lumii ce pot să realizeze. De la teatru la arte urbane, de la muzică la literatură, echipa StudentFet iRELEVANT v-a pregătit o mulțime de surprize care știm sigur că n-au să vă dezamăgească. Ne vedem la evenimente!”, este mesajul Loredanei Luțescu, coordonator general StudentFest iRELEVANT]

 

 

Comentarii

comentarii