Acasă Actualitate Studenţii de la Medicină din Arad, majoritatea arabi, scanaţi cu detectoare de...

Studenţii de la Medicină din Arad, majoritatea arabi, scanaţi cu detectoare de metal de teama unor atentate

DISTRIBUIȚI

targtargReprezentanţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad au luat măsuri sporite de securitate la un curs festiv, de teama unor atentate, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre studenţii străini care frecventează cursurile sunt arabi.
Măsurile au fost luate la cererea universităţii pentru că mulţi dintre studenţii facultăţii sunt din ţări arabe, iar la cele două cursuri festive au fost aşteptate circa 1.400 de persoane, studenţi şi invitaţi. Ca să poată intra în sala Expo Arad, unde au avut loc evenimentele, persoanele au trebuit să se regăsescă pe liste întocmite înainte, pe care erau trecute datele personale, iar apoi au fost nevoiţi să treacă printr-un detector de metale, scrie Mediafax..
“Avem 16 oameni, am acoperit tot perimetrul pentru a nu se putea trece. Solicitările sunt din cadrul facultăţii. Măsurile de ordine sunt cam ca şi la aeroport. Avem primul rând, unde se fac intrările pe bază de liste nominale cu CNP şi numele fiecăruia, atât studenţilor, cât şi invitaţilor, în rest nu poate intra nimeni altcineva. După care se face controlul că să nu avem obiecte contodente, să nu avem arme albe, să nu avem niciun fel de probleme, cu detectoarele de metale, după care se intră în sală unde mai există celălalt personal pentru verificarea măsurilor de ordine. Vin mulţi invitaţi. (…) Este o măsură puţin mai altfel decât la alte firme. Da, sunt foarte mulţi din ţări arabe, sunt foarte mulţi studenţi, familiile acestora”, a declarat patronul firmei care a asigurat paza, Mariana Morar.
Măsurile luate de universitatea arădeană sunt în premieră pentru România. Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad, care este privată, are mai multe facultăţi la care învaţă mulţi studenţi străini, printre care şi arabi.

Comentarii

comentarii