Acasă Economic Suma încasată la bugetului de stat din impozit pe venit colectate în...

Suma încasată la bugetului de stat din impozit pe venit colectate în Timiș este mai mică decât cea strânsă din Sectorul 1, București

DISTRIBUIȚI

Aproape jumătate din suma încasată la bugetul de stat din impozit pe salarii și venit este colectată în București, potrivit datelor ANAF analizate de Profit.ro. Astfel, 11,26 miliarde de lei, reprezentând 46,4% din suma totală de 24,26 miliarde lei, a fost strânsă de stat anul trecut în București.

Următoarele surse de încasări sunt județul Cluj – 936,2 milioane lei (3,9% din total), Timiș – 770,4 milioane lei (3,2%), Iași – 665,2 milioane lei (2,7%) și Constanța – 619 milioane lei (2,6%).

Impozitul pe venit cumulează încasări din veniturile persoanelor fizice, în principal din salarii, dar și din pensii și alte tipuri de venituri, cum sunt cele din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole și transferul titlurilor de valoare. Ponderea ridicată a veniturilor din Capitală poate fi explicată prin numărul mare al locuitorilor și procentajul crescut al populației ocupate, în total 1,2 milioane persoane dintr-o populație de circa 2 milioane, aproximativ 1 milion fiind salariați. De asemenea, salariile, dar probabil și celelalte tipuri de venituri, sunt în București semnificativ mai ridicate comparativ cu restul țării.

În timp ce principalii contributori sunt județele cu activitate economică mai puternică, la coadă sunt cele slab dezvoltate și cu populație mai redusă, inclusiv prin plecarea celor apți de muncă, în țară, către orașe ca București, Cluj, Iași sau Timișoara, ori chiar în alte țări. Ultimele cinci județe sunt Covasna –  137,3 milioane lei (0,6%), Caraș Severin – 134,3 milioane lei (0,6%), Sălaj – 133,2 milioane lei (0,5%), Mehedinți – 121,5 milioane lei (0,5%) și Giurgiu – 119,3 milioane lei (0,5%).

Impozitul pe salarii și venituri este printre sursele importante de bani la bugetul statului. Anul trecut, cele 24,33 miliarde de lei, cu 4,9% mai mult comparativ cu 2019, au reprezentat 7,5% din totalul veniturilor statului, de 322,52 miliarde lei.

Situația încasărilor din impozit pe salarii și venit – situația pe județe:

Sursa: profit.ro

Comentarii

comentarii