Acasă Cultura „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, la Galeria Bastion Timişoara

„Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, la Galeria Bastion Timişoara

DISTRIBUIȚI

În ciuda zăpezii şi a frigului, la Galeria Bastion Timişoara s-a organizat un forum, în cadrul expoziţiei, „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, ca parte teoretică care să echilibreze discursul vizual al artiştilor participanţi la proiect. Au participat profesori universitari, artişti, teologi şi filosofi.

În centrul discuţiilor s-a situat problema necesităţii sacrificiului uman, lansată de prof. univ. dr. Carol David. De asemenea, a mai fost lansată ideea convieţuirii între oameni, comunităţi sau grupuri, cu valori şi percepţii divergente, prezentată de prof. univ. dr. Marcel Măcelaru, rectorul Seminarului Teologic din Osieg, Croaţia. Modul în care astfel de concepte contribuie la interiorizarea artistului şi la stimularea creativităţii a fost relevat de către prof. univ. dr. Adriana Lucaciu, decanul Facultăţii de Arte din Timişoara.

„Simpla punere în discuţie a unor astfel de teme, constituie un factor benefic pentru mediul cultural timişean şi pentru crearea unui consens în realizarea unor proiecte de impact asupra comunităţii”, a declarat prof. drd. Iuliu Bălău, moderatorul întâlnirii şi coordonatorul proiectului.

Comentarii

comentarii