Acasă Economic Sunteți salariat și activitatea firmei a fost oprită din cauza anchetei epidemiologice?...

Sunteți salariat și activitatea firmei a fost oprită din cauza anchetei epidemiologice? Iată ce salariu primiți!

876
DISTRIBUIȚI

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiş aduce la cunostinţa angajatorilor faptul că salariații a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de Direcția de Sănătate Publică, beneficiază de unele măsuri de sprijin.

Acestea au loc în baza OUG 120/22.07.2020, privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Salariații beneficiară de indemnizația prevăzute la art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, adică 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020 (5.429 lei).

Măsura prevăzută mai sus, se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020. De această măsură nu beneficiază salariații aflați în concediu medical și care primesc indemnizația de asigurări sociale aferentă – a explicat Marcel Miclău, directorul executiv al AJOFM Timiș, sâmbătă 1 august 2020.

Comentarii

comentarii