Acasă Actualitate Super-inaugurare, la UPT, marți

Super-inaugurare, la UPT, marți

DISTRIBUIȚI

Inaugurarea noului laborator Honeywell va avea loc marți, 12 iunie, începând cu ora 10:00, la Departamentul de Electroenergetică, specializarea Ingineria Sistemelor Electroenergetice, din cadrul Facultății de Electrotehnică și Electroenergetică a Universității Politehnica Timișoara.

Laboratorul C221 a fost dotat cu echipamente electronice (8 osciloscoape, 4 sonde optice comunicare smart meter, 5 surse laborator, 6 multimetre,  1 clește ampermetric, 1 trusa reglabila c.c.) și infrastructură IT (8 calculatoare și un laptop pentru citire contoare panou). De asemenea, au fost efectuate și lucrări de reparații și modificări la rețeaua electrică astfel încât echipamentele să fie utilizate în cele mai bune condiții.

Mai mult de 370 de studenți din cadrul facultății vor folosi noul laborator pentru cursurile de  Tehnologia Informației și Programarea Calculatoarelor, Măsurarea Mărimilor Electrice, Microcontrolere și Sisteme Integrate, Calitatea Energiei Electrice, Instrumentație Virtuală.

Colaborarea dintre Honeywell, companie prezentă de 20 de ani în România, cu sedii în București, Timișoara și Lugoj, și Universitatea Politehnica Timișoara nu se rezumă numai la amenajarea acestui laborator. Aceasta a demarat în 2015 și a inclus o sponsorizare pentru amenajarea unui alt laborator, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, programe de internship prin care studenții Universității Politehnica Timișoara și-au putut realiza diplomele de licență în cadrul companiei, precum și organizarea vizitei la Timișoara a laureatului Premiului Nobel  pentru fizică, Dr. Robert W. Wilson, care a susținut prelegeri pe teme științifice  și a stat de vorbă cu studenții UPT în cadrul programului Honeywell Initiative for Science and Engineering –explică Lucian Roncov, Departamentul de Comunicare a UPT.

De mulți ani, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) întreține o colaborare strânsă cu mediul economic din Timișoara și nu numai, relația fiind benefică pentru ambele părți. Companiile își asigură astfel resursa umană de care au nevoie, iar universitatea beneficiază pe de o parte de dotări și amenajări de laboratoare, pe de altă parte de programe de internship prin care studenții UPT își pot realiza diplomele de licență şi de disertaţie în cadrul companiilor partenere. Relația e utilă pentru studenți și prin faptul că vin astfel în contact direct cu realitățile din mediul economic, putând să aplice în practică noțiunile teoretice învățate.

Comentarii

comentarii