În urma discuţiilor purtate între ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, cu Federaţia Crescătorilor de Bovine şi Sindicatul Crescătorilor de Taurine, din 10 iunie, la care a participat şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, duminică, 14 iunie, Guvernul României a aprobat Memorandumul, privind măsurile pentru rezolvarea solicitărilor făcute de crescătorii de taurine şi bovine şi asigurarea unor mai bune reglementări şi funcţionări a sectorului agricol.
Memorandumul prevede:
1. asigurarea resurselor financiare şi plata ajutoarelor aferente sectorului agricol, respectiv plăţile naţionale directe complementare, începând cu luna august 2009;
2. constituirea comisiei mixte formată din reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei Generale a Vămilor, Inspectoratelor Fitosanitare Vamale şi reprezentanţii organizaţiilor profesionale ale fermierilor, în vederea verificării în punctele vamale a calităţii produselor provenite din state terţe sau din schimbul intracomunitar, în conformitate cu reglementările impuse de Uniunea Europeană;
3. compensarea datoriilor la bugetul de stat ale producătorilor agricoli cu sumele cuvenite acestora cu titlu de susţinere financiară prevăzute anual în bugetul Ministerului Agriculturii;
4. consiliile locale vor pune păşunile la dispoziţia crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice.