Acasă Actualitate Sute de iubitori ai pedalării au participat la cea de-a II-a ediție...

Sute de iubitori ai pedalării au participat la cea de-a II-a ediție a Poli Bike Challenge

DISTRIBUIȚI

Sute de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, au răspuns invitației lansate de Universitatea Politehnica Timișoara de a participa duminică, 23 aprilie 2023, la cea de-a doua ediție a Poli Bike Challenge, o competiție inclusă și în calendarul Federației Române de Ciclism, desfășurată pe categorii, reunind atât sportivi profesioniști, cât și amatori.

Evenimentul, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de Corratec, Tazz, Auchan, Nokia, Honeywell, Flex, Continental, Huf, Kimball Electronics, DM, Atos, vine să confirme, încă o dată, susținerea pe care cea mai veche universitate din vestul țării o acordă, de peste 100 de ani sportului.

Anul trecut, când Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit Centenarul sportiv, având menirea de a aduce orașul și locuitorii acestuia împreună, mai aproape, prin mișcare în aer liber, s-a născut ediția I a Poli Bike Challenge. Evenimentul nu a rămas unul singular, anul acesta fiind organizată cea de-a II-a ediție a competiției.

În deschiderea evenimentului, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a menționat atât tradiția Politehnicii de susținere și încurajare a sportului, care a adus Timișoarei supranumele de „Orașul alb-violet”, cât și preocupările actuale, de edificare a unui campus verde, campanie în care se înscrie și acest eveniment.

După turul inaugural, la startul căruia au luat parte toți cei circa 450 de concurenți, în frunte cu rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, și patronul Corratec, Konrad Irlbacher, precum și cele două mașini de Formula Student ale Universității Politehnica Timișoara, au urmat cursele pe categorii de vârstă și pregătire:

  • Cursa copii 1, destinată categoriilor de familie și copii 3-8 ani.
  • Cursa copii 2, destinată categoriilor de copii 9-14 ani.
  • Cursa Open, destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani.
  • Cursa Amatori, destinată cicliștilor licențiați sau nelicențiați.
  • Cursa Elite, destinată cicliștilor licențiați care fac parte din categoria Elite, traseul fiind un circuit cu lungimea de 2,5 km / tur, parcurs de 16 ori.

La fel ca la prima ediție, și competiția din 2023 a avut și un aspect caritabil, sumele colectate fiind direcționate către susținerea unor sportivi campioni din cadrul clubului sportiv Politehnica Timișoara, cu rezultate deosebite în plan sportiv, dar cu o situație financiară precară: Georgiana Covercă, multiplă campioană națională la atletism și Alexandru Bura, de la secția de Handbal.

Surpriza din acest an a fost o tombolă cu numeroase premii, printre care și 2 biciclete, alături de o serie de accesorii, la care au putut participa toți cei prezenți la eveniment, concurenți și spectatori.

La festivitatea de premiere, organizatorilor li s-a alăturat și ministrul sportului, Carol-Eduard Novak, care a vorbit despre reformele din sport care s-au realizat și care mai trebuie realizate, despre susținerea care trebuie acordată cluburilor sportive. Ministrul a adresat felicitări organizatorilor, de la care a și primit un tricou cu însemnele competiției, și a premiat câștigătorii categoriei Elite.

În urma clasamentelor întocmite s-au acordat premii în bani primilor trei clasați din fiecare categorie, cu excepția cursei open unde au fost premiați primii 5 clasați. Rezultatele obținute de aceștia și premiile acordate pot fi urmărite pe pagina web liniadesosire.ro.

Participanții la cursele de copii au fost recompensați cu medalii și premii constând în produse.

Comentarii

comentarii