„În Timişoara, 55 de copii ai martirilor sunt afectaţi: dispariţia în Revoluţie a tatălui – susţinătorul principal al familiei – a fost compensată până acum urmaşilor, însă Emil Boc a decis că ajunge, îi trebuie banii ăia. În Timişoara, în total câteva sute de luptători sunt afectaţi”, se arată în comunicatul Ligii de Vest a Revoluţionarilor, din data de 2 decembrie. Legea recunoştinţei recunoaşte doar pe cei care şi-au riscat viaţa în revoluţie (în primele zile ale revoluţiei, respectiv ultimele zile ale dictaturii şi în luptele cu teroriştii, după fuga dictatorului: atunci – în ambele perioade – mulţimea nu exista pe străzi).
Revoluţionarii de la Liga de Vest spun că, în revoluţie, arestaţii erau închişi, iar răniţii erau în spitale. Fără luptătorii ale căror eforturi au dus la victorie, arestaţii ar fi putrezit în închisoare, iar răniţii ar fi fost sub pământ ori ar fi părăsit lumea pe coşul crematoriului. De aceea, solidaritatea dintre toate categoriile de revoluţionari miră regimul, care anunţă că acţionează doar contra luptătorilor cărora le-a tăiat drepturile şi doar temporar (desigur că începutul fiind făcut, sfârşitul nu fi va altul decât raderea tuturor, căci deja premierul a exprimat ideea că răniţii doar în funcţie de handicap vor mai fi băgaţi în seamă iar faţă de memoria eroilor timpul său a cam expirat, că prea de mult timp au fost cinstiţi).
Oamenii s-au remarcat prin fapte deosebite, care au făcut istorie. Referinţe că s-a întâmplat ceva totuşi atunci – pe lângă crucile din cimitire – sunt şi azi, când mulţi se referă popular la timp ca „înainte de revoluţie” ori „după revoluţie” (speranţa e să nu se ajungă la referinţe ca „înainte de Boc” şi „după Boc”).
„Ştiaţi că printre puţinele venituri neatinse de măsurile austere sunt pensiile nesimţite ale foştilor securişti şi activişti comunişti? Ştiaţi că numărul foştilor securişti şi activişti comunişti este mai mare decât al luptătorilor revoluţionari? Ştiaţi că plata celor care au oprimat poporul e mult mai mare decât a celor care au eliberat poporul? Ştiaţi că Emil Boc la Revoluţie a fost preşedintele studenţilor comunişti din Cluj? Ştiaţi de vorba „aşchia nu sare departe de trunchi”? Ştiaţi că Emil Boc – prin statura lui – nu poate fi haiduc, ca să ia de la bogaţi şi să dea la săraci? Ştiaţi că premierul Emil Boc nu se atinge de foştii securişti şi activişti comunişti deoarece a invocat lipsa Legii lustraţiei? Ştiaţi că Emil Boc a binecuvântat lustraţia revoluţionarilor? Ştiaţi că problema guvernării Boc cu revoluţionarii nu e materială, ci morală?”, se arată în comunicatul semnat de către Eugen Gherga, PR, Liga de Vest.
Începând cu decembrie 1989, ajutoare şi sume de bani importante au inundat ţara – dedicate revoluţionarilor – în valoare cumulată de peste un miliard de dolari. Acea acţiune – sub forma Fondului Libertatea – a fost direcţionată spre ajutarea şi altor categorii de cetăţeni români (în localităţi ce au aflat de la ştiri că Ceauşescu nu mai e).
Liga de Vest mai susţine că, dacă ar fi rămas strict pentru revoluţionari, banii ar fi ajuns pe viaţă tuturor, căci Legea recunoştinţei nu prevede altceva decât atenţia individuală pe cei rămaşi în viaţă din evenimente (cu trecerea timpului, tot mai puţini). Acum, nici un efort al societăţii româneşti nu e prea mic pentru cei care au adus naţiunii libertate şi bani.
„Bani pentru revoluţionari sunt: „povara” în bugetul ţării pentru revoluţionari ar fi de 0,1% (99,9% în bugetul ţării rămânând pentru orice altceva). Sursele de finanţare – altele decât Fondul Libertatea şi decât pensiile foştilor securişti şi activişti comunişti – au fost identificate de către Comisia Parlamentară pentru Revoluţionari. Tot ce e de făcut este ca parlamentarii controlaţi de Emil Boc să aprobe: atitudinea contează, căci finanţarea există”, spun revoluţionarii timişoreni.
