Acasă Actualitate Sute de pelerini din Banat şi-au îndreptat paşii spre mănăstirile Dobrești și...

Sute de pelerini din Banat şi-au îndreptat paşii spre mănăstirile Dobrești și Româneşti

DISTRIBUIȚI

Sute de pelerini din întreg Banatul şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Româneşti, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, cu prilejul marii sărbători de Sfântul Ilie. În mijlocul lor a fost prezent și IPS Ioan, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului. 
 
Două vetre monahale bănățene și-au sărbătorit hramul: Mănăstirea Românești și Mănăstirea Dobrești.
 
 După Sfânta Liturghie săvârșită în paraclisul de vară, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură și a evocat viața și faptele minunate ale Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Soborul preoțesc a oficiat apoi, în cimitirul monahal o slujbă de pomenire pentru viețuitorii ostenitorii şi ctitorii așezământului trecuţi la cele veșnice.  
 
La final, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției sale, obștea mănăstirii a oferit pelerinilor aproximativ 1000 de pachete cu alimente, pregătite cu multă dăruire de către obștea monahală coordonată de către monahia Harisa Cruceanu, stareța mănăstirii.
 
La hramul mănăstirii Sfântul Ilie Românești au participat arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din eparhie, protopopul Dorin Covaci de la Făget, ieromonahii slujitori și mulți preoți de la parohiile învecinate. Mănăstirea Românești mai este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C.
 
Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sărbătorit la rândul ei pe Sfântul Proroc Ilie, ocrotitorul spiritual al acestui nou așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu pr. Cristian Păiș, inspector eparhial, stareții mănăstirilor Dobrești și Săraca, protos. Matei Buliga și arhim. Climent Vântu, precum și cu mai mulți preoți din Protopopiatul Lugoj. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură și a săvârșit slujba de pomenire pentru părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Alexie și Stela.
 
Mănăstirea Dobreşti a fost ctitorită la data de 9 iulie 2003 din iniţiativa şi jertfelnicia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), fiu al satului. În semn de evlavie şi preţuire faţă de Sfânta Cuvioasă Paraschiva şi aducerea aminte de locurile natale, Părintele Patriarh Daniel a oferit în dar, odată cu înfiinţarea Mănăstirii Dobreşti, veşmântul care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
 
 Acesta este aşezat în biserica satului, într-o raclă din lemn de stejar, pe care este sculptat chipul Sfintei Cuvioase Paraschiva încadrat de motive florale. Locul pe care a fost ridicată biserica a fost sfinţit la 23 octombrie 2005. Până la 1 iulie 2008 s-au întreprins eforturi pentru finalizarea proiectului și pentru obținerea autorizațiilor necesare începerii construcțiilor. 
 
Cu această dată a început efectiv construcția bisericii. În prezent biserica este finalizată, iar acum se efectuează lucrări de pictură, corpurile de chilii fiind de asemenea ridicate. Toate aceste lucrări se derulează prin grija protos. Matei Buliga, starețul mănăstirii Dobrești.
 

Comentarii

comentarii