Acasă Eveniment Sute de polițiști și 14 radare în stradă în acest week-end în...

Sute de polițiști și 14 radare în stradă în acest week-end în județul Arad

DISTRIBUIȚI

În perioada 12 – 15 august a.c., se vor afla la datorie 590 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, de ordine publică, rutieră, transporturi, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate. Cei 590 de poliţişti vor acţiona cu 72 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Vor fi organizate în această perioadă, 241 de patrule de siguranţă publică, dintre care 67 pedestre şi 174 auto.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 87 de poliţişti rutieri vor acţiona pe tronsoanele de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 14 aparate radar.

Comentarii

comentarii