Acasă Cultura Tabăra de creaţie artistică de la Gârnic Caraș Severin își inaugurează propria...

Tabăra de creaţie artistică de la Gârnic Caraș Severin își inaugurează propria galerie de artă

DISTRIBUIȚI

Deschiderea galeriei de artă ” Zăpodia ” situată în incinta Centrului de informare turistică Gârnic din judeţul Caraş-Severin va avea loc sâmbătă, în jurul orei 12:00.

Invitat special va fi ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al Republicii Cehe, H.E. Doamna Halka KAISEROVA aflată într-o vizită pe Clisura Dunării şi a lui Nicolae Tismănariu, edilul comunei.

Tabăra de creaţie artistică şi documentare de la Gârnic  a intrat în tradiţia locului, în dialog cu trecutul şi cu prezentul satului, cu peisajul şi cu locuitorii săi. Pictura născută aici transmite atemporal valorile regăsite în această matrice formatoare. Tematica diversificată relevă privitorului deplina maturitate artistică, profesionalism si virtuozitate. Predomină  pictura, tehnica mixtă, grafica, pastelul sau eboșa în șpaclu, specifică impresioniștilor de odinioară.

Începând cu anul 2010 când, la iniţiativa meritorie a lui ing. Gabriel Lungu si a artistului vizual Costin Brăteanu a avut loc prima ediţie a taberei de creaţie artistică, Gîrnicul s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de importanţi artişti plastici din mai multe ţări europene. Lucrările create aici au fost expuse în galerii de artă  bucurându-se de un public larg şi aprecierea criticilor de specialitate, dând naştere la meta-fenomenul GERNIK.

Cea mai mare colectivitate cehească, „centrul coloniilor cehe din Banat”, Gârnicul (Gerník) este aşezat pe valea Kameniţa. A fost înfiinţat, în partea sud-estică a Munţilor Locvei, între anii 1826-1828, sătenii amintindu-şi, din moşi-strămoşi, de provenienţa lor din jurul oraşului Plzeň şi a capitalei pragheze; o parte a satului, cea de pe înălţimi, este cunoscută sub numele „Na Velké straně”, populată de „Plzáci” ori „Plzeneţi”, adică „cei din Plzeň”. „Cei de la munte”, „Horáci”, dintr-un alt val de migranţi, au ocupat partea mai joasă a coloniei, „Na malé straně”; cu o provenienţă nu tocmai clară, se pare că ar fi originari din Česko-moravské vysočiny (podişurile ceho-morave) sau din arealul munţilor Krkonoše. Ambele valuri au reprezentat colonişti aduşi de Habsburgi pentru paza graniţei militare şi în vederea exploatărilor forestiere şi miniere din regiune. Cehii aveau să intre sub administrarea regimentului de la Caransebeş, fiecare bărbat primind însărcinarea asigurării frontierei, în cadrul unui serviciu de patru ani , Gârnicul fiind arondat companiei de la Berzasca.

Pe simeze se vor regăsii lucrări realizate în cadrul ediţiei a XV-a şi a XVII-a a Taberei de creaţie artistică şi documentare de la Gârnic, artiştii invitaţi de către curatorul Costin Brăteanu fiind: Vasile Dancu, Tanja Djokić, Adrian Dudui, Ljubisa Durić, Igor Isac, Mátyász Lászlo, Ioan Mercea, Maja Obradović, Ivan Vasilchin, Jelena Vragović, Maria Balea, Dunja Corlomanović, Milica Lojović, Ana Miljković, Vasile Pintea, Constantin Plaviţu, Valeriu Sepi si Suzana Vulović – a explicat Costin Brăteanu.

 

Comentarii

comentarii