Acasă Actualitate Tabăra ortodoxă a bucuriei și Şcoala de vară pentru copii, pentru 130...

Tabăra ortodoxă a bucuriei și Şcoala de vară pentru copii, pentru 130 de copii, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Tabăra Ortodoxă a bucuriei, ediția I, pentru 50 de copii și tineri din parohiile Jdioara, Tapia și din proximitatea Mănăstirii „Sfânta Treime” Pereu a avut loc în perioada 12 -13 august, la Lugoj.

Bucuria a fost și mai mare când, la această tabără de vară s-au alăturat și copii din alte județe, precum Sibiu, Brașov și chiar din diaspora, Irlanda, Spania și Italia.

Locația taberei a fost în prima zi la mănăstirea Pereu, iar a doua zi gazda copiilor a fost parohia Jdioara. Fiecare zi a început cu Sfânta Liturghie, la care au participat toții copiii, care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

În cele două zile de activități intense se regăsesc atelierele de pictură, jocurile de comunicare, dezvoltare personală, activități de echipă, drumeții și ,cel mai așteptat dintre toate, focul de tabără. O constantă a acestor activități au fost cântecele religioase și patriotice, pe care copiii le-au interpretat.

Prin această tabără s-a urmărit unirea tinerilor cu Hristos și apropierea lor  de Biserica strămoșească, dar și creșterea  frumoasă a acestora în tinda Bisericii, pentru ca ei să devină la rândul lor, peste ani, propovăduitori ai dreptei Credințe.

„După toate gândurile mărturisite de tineri și pentru faptul că tabăra s-a dovedit a fi un  real succes, se dorește ca aceasta să devină o tradiție pentru copiii din această parte a Banatului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la anul, în luna iulie, vom da startul celei de-a doua ediții!” a precizat preotul Ungar Vali de la parohia Jdioara.

Organizatorii evenimentului sunt Ieromonahul Nicolae, duhovnicul Mănăstirii Pereu, preotul Cristian Rujoni de la parohia Tapia și preotul Ungar Vali de la parohia Jdioara, împreună cu o echipă întreaga de tineri voluntari, care au dăruit din timpul lor pentru ca bucuria copiilor să fie deplină.

Proiectul „Şcoala de vară pentru copii”, la  Lugoj

În perioada 4 iulie – 11 august 2022, în fiecare zi de marţi și joi, Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj în colaborare cu Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Nicolae” din Lugoj, au implementat proiectul intitulat „Școala de vară pentru copii”, la care au participat un număr de aproximativ 70 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.

În cadrul acestui proiect s-au desfășurat multiple activități cu diferite tematici, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, scopul acestora fiind legat de dobândirea unor cunoștințe folositoare pentru viață, precum și apropierea de Biserică și de viaţa liturgică a Bisericii.

Împreună cu cei doi preoţi ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului”,  Cristian Cerbu și Ion Last, s-au implicat și câţiva voluntari din domeniul educaţiei, care au oferit un real sprijin în toate activităţile desfăşurate (jocuri, desen, pictură, muzică, dans etc). Programul a inclus și două mese, mic dejun și prânz, oferite gratuit de către organizatori.

Susținerea financiară a întregului proiect derulat s-a datorat sponsorilor și comunității de credincioși ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, prin bunăvoința și susținerea părintelui Ioan Cerbu, în calitate de preot paroh.

Încununarea acestui  proiect catehetic s-a desfășurat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” în ziua de joi 11 august, unde copiii au participat la ora de religie, au interpretat pricesne, iar cei doi părinți ai parohiei au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

De asemenea, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu, în ziua de sâmbătă și duminică,  13 și respectiv 14 august, tinerii s-a spovedit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine în cadrul Sfintei Liturghii,  iar la sfârșit fiecare a primit din partea parohiei o diplomă de participare și o iconiță. „Școala de vară pentru copii” s-a bucurat de un real succes, fiind totodată apreciată și de întreaga comunitate lugojeană – a explicat preotul Cristian Cerbu.

 

Comentarii

comentarii