Acasă Eveniment Tânăr drogat, găsit de polițiștii locali căzut pe stradă

Tânăr drogat, găsit de polițiștii locali căzut pe stradă

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Biroului Proximitate și Siguranță Publică aflați în patrulare în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 19.15, au observat, la intersecția străzilor Crizantemelor cu J. Preyer, un bărbat căzut pe trotuar, care părea în stare de inconștiență. Pentru că părea să aibă nevoie de ajutor, polițiștii locali au verificat imediat starea acestuia, constatând că respiră și avea puls, după care au solicitat intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Până la sosirea acesteia, bărbatul și-a revenit, a putut să comunice cum se numește, a spus că are 30 de ani și este din localitatea timișeană Checea. Asupra sa, la controlul corporal sumar, a fost găsit un plic cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, susceptibile a face parte din categoria substanțelor psihoactive. De asemenea, bărbatul avea asupra sa și suma de 982 de lei.

Pentru că nu a mai necesitat îngrijiri medicale, a fost luat în evidență de echipajul Ambulanței, polițiștii locali preluându-l  apoi pentru întocmirea documentelor în vederea transmiterii cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Comentarii

comentarii