Acasă Actualitate Ţânţarii şi alte insecte ignoră noile servicii de dezinsecţie din Timişoara

Ţânţarii şi alte insecte ignoră noile servicii de dezinsecţie din Timişoara

DISTRIBUIȚI

După cinci ani în care timişorenii s-au apărat cum au putut de ţânţari şi şobolani, după licitaţii contestate şi procese de durată, Primăria Timişoara a semnat pe 5 aprilie contractul cu o firmă din Ploieşti, care s-a angajat că va curăţa oraşul de insecte şi rozătoare, începând din data de 10 aprilie 2019. A făcut şi demonstraţii în acest sens, numai că situaţia a rămas la fel.

“Ţânţarii ne-au inundat apartamentele. Copacii de pe străzi sunt plini de ţânţari, cărăbuşi, buburuze şi alte insecte care ne intră în locuinţe. Nu mai putem dormi nopţile de aproape o lună. Avem un apartament pe strada Stelelor din zona Dacia şi unul în zona Şagului. E aceeaşi situaţie: noapte de noapte camerele sunt pline de ţânţari. Nu se vede niciun rezultat al acestei firme care ar trebui să se ocupe de dezinsecţia oraşului. Doar prin zona Parcului Central miroase a substanţe cu care au stropit probabil pentru căpuşe. În rest, aceeaşi mizerie”, ne-a declarat Silvia Bratu din Timişoara.

Potrivit viceprimarului Farkas Imre, Primăria Municipiului Timişoara, în baza contractului subsecvent nr. 40/5.04.2019, încheiat cu S.C. CORAL IMPEX S.R.L. Ploieşti, începând cu data de 10 aprilie se vor executa servicii de deratizare şi dezinsecţie pe domeniul public al Municipiului Timişoara.

“Produsele utilizate sunt: K-OTHRINE PROFI EC 250 având substanţa activă deltametrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi; VECTOBAC WG având substanţa activă bacillus thurigiensis israeliensis, pentru combaterea larvelor. DERATION PELLET având substanţa activă Bromadiolone, pentru combaterea rozătoarelor. Substanţele fac parte din grupele Xn şi Xi de toxicitate şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Facem un apel la crescătorii de albine din municipiul Timişoara să reducă pe cât posibil zborurile acestora, deoarece cele aflate în zbor pot fi afectate”, preciza viceprimarul Farkas Imre.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, primăria a făcut apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente pentru efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi combaterea muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.

Totuşi, nu credem că ţânţarii sunt mai numeroşi într-o locuinţă decât în spaţiul deschis, deci nici în raţionamentul invers, pentru că nu zburătoarele din apartamente infestează parcurile şi copacii de pe domeniul public. Ca să nu mai vorbim despre faptul că încă nu au fost văzuţi oamenii care să împrăştie substanţele prin copaci, nici nu s-au auzit aparatele de zbor care să facă dezinsecţia din aer.

“În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie şi deratizare va fi prelungită”, mai spuneau reprezentanţii primăriei la data respectivă.

Comentarii

comentarii