Acasă Economic Târg naţional de economie socială la Timișoara

Târg naţional de economie socială la Timișoara

DISTRIBUIȚI

 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale organizează la TImișoara conferinţa „Rolul parteneriatului în dezvoltarea economiei sociale" şi Târgul naţional de economie socială, organizate în cadrul proiectului „Economia socială – model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor defavorizate". 

Conferinţa reuneşte aproximativ 200 de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, iniţiatori şi promotori de activităţi de economie socială. Lucrările conferinţei vor fi deschise de reprezentanţi oficiali ai Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai Prefecturii Judeţului Timiş, ai Primăriei Municipiului Timişoara, ai Universităţii de Vest din Timişoara, ai Arhiepiscopiei Timişoara şi ai Ambasadei Spaniei în România. Conferinţa are participare internaţională, iar obiectivele acesteia sunt promovarea şi sprijinirea dezvoltării economiei sociale în România. Prezentările cuprind informaţii despre stadiul acestui sector în România şi în alte state europene, rolul economiei sociale în dezvoltarea comunităţii, formele sale de organizare, tipurile de parteneriate şi importanţa lor, precum şi bune practici în domeniu. Târgul găzduieşte 40 de expozanţi – întreprinderi româneşti de economie socială: cooperative, instituţii de micro-finanţare, furnizori de servicii sociale şi altele, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu şi fără componente de incluziune socială. Conferinţa şi târgul de economie socială se vor desfăşura simultan între 13 şi 15 aprilie 2011, la Timişoara, Casa Tineretului, str. Arieş nr. 19, între orele 10.00 şi 18.00.

Comentarii

comentarii