Acasă Eveniment Târgul Cărţilor de Ocazie

Târgul Cărţilor de Ocazie

DISTRIBUIȚI

Vineri şi sâmbătă, 28-29 mai, Centrul Cultural Francez din Timişoara organizează a treia ediţie a Târgului Cărţilor de Ocazie. Evenimentul presupune vânzare de carte, ateliere ludice pentru copii, ateliere de artă decorativă pentru adulţi, standuri de prezentare a unor asociaţii care promovează comerţul echitabil, prezentare de iniţiative în acest domeniu, expoziţie de produse solidare şi artizanale. Un târg de carte pentru cărţile noi şi de ocazie care cunoaşte un succes tot mai mare, de la an la an, anul acesta evenimentul se vrea să fie şi o ocazie pentru a promova comerţul echitabil, demersurile etice şi solidare, precum şi dezvoltarea durabilă. Locul de desfăşurare este propice atât destinderii, cât şi întâlnirilor cu responsabilii iniţiativelor care propun alte moduri de a înţelege şi de a fi în lume. Programul include vineri, 28 mai, între orele 12 şi 16, ateliere ludice de iniţiere în limba franceză, jocuri interactive, desen, muzică, dans şi un atelier de artă decorativă, iar, de la ora 18,30, o proiecţie de film documentar având ca temă speologia. Sâmbătă, 29 mai, între orele 10 şi 13, vor avea loc noi ateliere ludice de iniţiere în limba franceză, jocuri interactive, desen, muzică, dans, de la ora 14 – o proiecţie de film documentar, iar între 16 şi 18, un atelier de artă decorativă.

Comentarii

comentarii