Acasă Eveniment Târgul de Crăciun, tradiţie pentru Chişineu Criş

Târgul de Crăciun, tradiţie pentru Chişineu Criş

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul arădean Iosif Matula, localnic din oraşul Chişineu-Criş, şi-a dorit ca şi localitatea sa să fie cuprinsă de febra sărbătorilor. El a venit cu iniţiativa şi s-a implicat direct în organizarea unui târg de Crăciun, după modelul celor europene, la care să fie promovate direct tradiţiile zonei, dar şi produsele agroalimentare ale localnicilor. Astfel, prima ediţie a Târgului de Crăciun din oraşul Chişineu Criş s-a dovedit a fi un real succes, târgul fiind vizitat de sute de oameni. Deschiderea a avut loc sâmbătă dimineaţa, la eveniment fiind prezenţi europarlamentarul Iosif Matula şi oaspeţi din oraşul Gyula, Ungaria. Imediat după deschiderea oficială de pe scena special amenajată au răsunat colinde pană seara târziu când în oraş a poposit Caravana Tradiţiilor. Organizatorii şi-au propus să respecte tradiţiile zonei şi au sacrificat un porc. Au fost pregătite mezeluri după reţete tradiţionale locale, iar localnicii le-au apreciat ca fiind deosebit de gustoase. Pe parcursul celor două zile, la cele peste 30 de standuri amenajate, vizitatorii au avut parte de produse culinare tradiţionale, decoraţiuni de Crăciun, vin fiert, ţuică fiartă, tradiţionala pâine de Chişineu Criş, găluşte slovăceşti etc.  „Vreau ca şi locuitorii din oraşul nostru să simtă spiritul sărbătorilor şi să se bucure împreună cu noi, motiv pentru care ne-am gândit să organizăm acest târg. Este prima ediţie, dar vreau să cred că nu ne vom opri aici. Chişineu Criş merită să fie în sărbătoare şi să aibă an de an un asemenea târg. Am fost la multe târguri şi m-a deranjat când am văzut că oraşul nostru nu-şi promovează produsele specifice, dar am văzut în schimb pâinea de Pecica, ţuica de Chinsindia, găluşte slovăceşti. Avem şi noi pâinea de Chişineu Criş, tăiţei de Nădab şi multe alte produse cu care ne putem mândri”,  a declarat europarlamentarul Iosif Matula.

 

Comentarii

comentarii