Acasă Editorial TAROM sau ce?

TAROM sau ce?

DISTRIBUIȚI

liaCu atât de multe pierderi din economia românească, o întrebare cinică ar putea  fi: încă una și ce? Cu industria la pământ, cu umilirea țăranilor, distrugerea  sistemului de sănătate publică, a învățământului, a inteligenței, TAROM pare  doar una dintre probleme. Voit sau nu, cu alianțe diferite, TAROM se manifestă, mai nou, ca un dușman al pasagerilor, nu ca un partener. Argumente? O mulțime.

Iată unul: la sfârșitul lunii noiembrie 2013, o cursă TAROM, pe traseul Timișoara – București,  ce trebuia să plece în jurul orei 14, a plecat la… 17. De ce? Cum de ce? Fără nicio scuză, măcar formală, aeronava ce urma să ajungă la Timișoara de la Iași a întârziat pentru că… a așteptat un politician care întârziase la decolarea de la Iași. Trei ore de întârziere au însemnat pentru grupul Rotary District 2241, format din peste 20 de persoane,  aflat printre pasageri, pierderea cursei TAROM București – Tel Aviv. Avionul aterizase la Băneasa pentru că a mai apărut și ceața între timp… Discuțiile de pe Aeroportul Otopeni – pe care, cu mare greutate, în fine, am ajuns – ne-au mai adăugat încă șase ore de întârziere. Nimeni nu se justifica, scuza, încerca să rezolve problema. A fost rezolvată după un șir de amenințări și de exerciții de redobândire a demnității noastre de călători păcăliți, cu bilete ”invalide” în buzunarele prea înguste pentru ele. Ne-a salvat El Al  Israel, ce ne-a luat la bord după o negociere cu TAROM. Nimeni, nici până azi nu ne-a cerut scuze pentru inconvenientele pricinuite. Luna decembrie, alte surprize TAROM. Zborul spre Timișoara, într-o zi de vineri, amânat, culmea, tot trei ore, Bucureștiul nu avea navă!!! A trebuit să sosească o navă de la Paris, să ne îmbarcăm apoi pe ea, la București! Nimeni nu ne-a cerut scuze!
Vorbim despre TAROM, companie românească de succes sau despre ce? Vorbim despre profesioniști ai  zborurilor sau despre cine? TAROM îți provoacă teamă de timpul pentru o întâlnire importantă, pentru decența zborului, pentru viața ta profesională sau  privată. TAROM a ajuns un mare semn de întrebare, dar mi-aș dori să ajungă la fel și pentru Guvernul României, care se preface că nu știe. Noroc că mai avem evrei !…

Comentarii

comentarii