Acasă Cultura ”Te Binecuvântez, Românie!”, marți seara, la Opera Națională Timișoara

”Te Binecuvântez, Românie!”, marți seara, la Opera Națională Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei Naționale a României 2021 și a Sfântului Andrei, marți 30 noiembrie, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Opera Națională Română organizează un spectacol extraordinar intitulat ”Te Binecuvântez, Românie!”

”Îl cinstim pe Sfântul Andrei – ocrotitorul spiritual al României, dar sărbătorim și Ziua Națională, alături de Corala Contrast, Andreea Voica, Răzvan Rădos, Deian Galetin, Ansamblul Timișul și TM Groove. Invitați unul și unul, care ne vor umple sufletele de bucurie. Vă așteptăm cu nerăbdare!”, este mesajul organizatorilor.

Accesul la spectacol se face pe bază de invitație, în condițiile admise de lege (certificat verde). Invitațiile sunt puse la dispoziția publicului la agenția de bilete a Operei, în limita locurilor disponibile.

Regina Maria a României: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.”

Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare”.

 

Comentarii

comentarii