Acasă Actualitate TeamEdu – Festivalul educației 2022, în Timiș

TeamEdu – Festivalul educației 2022, în Timiș

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în parteneriat cu toate unitățile de învățământ, cu Instituția Prefectului Județului Timiș, Consiliul Județean Timiș, USAMVB Timișoara, CJRAE Timiș, Asociația Elevilor din Timiș și Consiliul Județean al Elevilor Timiș organizează, în perioada 30 mai-3 iunie, TeamEdu – Festivalul educației 2022.

Pe parcursul celor cinci zile vor fi organizate un târg al ofertei educaționale a liceelor timișene, un altul al ofertei universitare, spectacole, ateliere destinate copiilor, părinților, dar și cadrelor didactice, workshopuri de consiliere și orientare în carieră, activități ludice și de loisir, competiții sportive.

Ultima zi va fi destinată Conferinței TeamEdu, în cadrul căreia ni se vor alătura speakeri valoroși, specialiști în educație, dar și părinți ai copiilor din Timiș, implicați în viața școlii.

”În viziunea noastră, TeamEdu înseamnă echipa pe care întreg Timișul o poate face pentru a susține școala, copiii. TeamEdu înseamnă incluziune, șanse egale.

Înseamnă atât promovarea performanței, cât și conștientizarea importanței progresului. Poate însemna că ne mândrim cu o echipă de robotică, dar și cu un copil nevăzător care a câștigat o olimpiadă, sau cu ansamblul folcloric al unei școli din rural.

Poate însemna că ne ajută să-i dăm viață profesori, actori, muzicieni, medici, judecători, mame casnice, liceeni și studenți, familii care au copii la școală sau nu, companii agricole sau giganți industriali. Important e să fim împreună! Pentru copii”, este mesajul ISJ Timiș.

 

 

Comentarii

comentarii