Acasă Cultura Teatrul Thespis Timișoara îl aniversează pe fondatorul Diogene V. Bihoi – Lelu

Teatrul Thespis Timișoara îl aniversează pe fondatorul Diogene V. Bihoi – Lelu

DISTRIBUIȚI

De ziua lui Diogene V. Bihoi – Lelu pentru apropiați și cei din lumea culturală a Timișoarei, Teatrul Thespis Timișoara îl aniversează prin lansarea unei cărți mult așteptate, cu memorii ale membrilor Thespis legate de Lelu și activitatea lor în acest teatru studențesc.
 
 ”Lane, Lelu, gors de bendă. Diogene V. Bihoi și Teatrul Thespis” (titlul parafrazând imnul thespisian) cuprinde de asemenea un interviu nepublicat cu Lelu din perioada StudentFest-ului 1999 (cules de colega Aura Marin), dar și mărturii fotografice ale istoriei Thespis din 1965 până în prezent. 
Au contribuit zeci de foști membri, parte din ei vor fi prezenți la lansarea cărții din 11 iulie, alături de fiica lui, Cipriana Bihoi, care, de asemenea, a făcut parte din Thespis, contribuind la scenografiile spectacolelor din anii ’80, realizate cu Lelu și Ilie Stepan. 
Lelu a fost inițiatorul trupei de teatru Thespis la mijlocul anilor ’60, la început în Clubul Universității (de Vest, actualmente), apoi la Casa Tineretului, și de 33 de ani la Casa Studenților. 
A montat zeci de spectacole și a crescut sute de oameni. 
Doar câteva nume dintre cei care au făcut parte din Thespis – Armand Calotă, Marcel Tolcea, Florin Călinescu, Sabin Popescu, Doru Maniu, Doru Iosif Titz, Lucia Preda, Mircea Meglei, Patricia Nedelea, Filip Odangiu, Cosmin Gheorghe, Mirela Puia, Ioana Palicica, Roxana și Laurențiu Morun, Ioana Barbu, Ioana Iacob, Ciprian Alexandrescu, Dinu Bodiciu, Noemi Dumitrescu, Ovidiu Mihăiţă, Christine Cizmaş, Ioan Codrea…!
 
A regizat la toate teatrele din Timișoara (Teatrul Național, Teatrul German și Teatrul Maghiar), a colaborat cu trupa Phoenix pentru grandioasele concerte-spectacole din anii ’60, a inițiat, împreună cu studenții de la Arte – festivalul StudentFest și cu Teatrul Maghiar -Sărbătoarea Saltimbancilor.
 
În anii ’90, a pus bazele, împreună cu regizorii Cătălin Naum și Emil Reus, la înființarea secției române de teatru la Universitate, și cu Isolde Cobeț și Luci Preda la înființarea secției de teatru la Liceul Ion Vidu.
Astfel, a devenit în lumea artelor timișorene un reper de implicare și atitudine. Pentru aceste contribuții, a și fost declarat post-mortem (2002) Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara.
Multe din aceste episoade din istoria timișoreană se regăsesc în cartea ce adună zeci de mărturii și fotografii, carte îngrijită și editată de Adrian Korek, membru al Teatrului Thespis din anii ’90, actual coordonator al teatrului Thespis, cadru didactic la Universitatea de Vest și președinte al Asociației Culturale Diogene.
Cartea va fi lansată pe 11 iulie, de la ora 19, la actualul sediu al Teatrului Thespis, de la Casa de Cultură a Studenților, în prezența multora dintre autori, foști și actuali membri ai familiei lărgite Thespis.

Comentarii

comentarii