Acasă Actualitate Tehnologiile noi de producție a vinului – o inițiativă de promovare a...

Tehnologiile noi de producție a vinului – o inițiativă de promovare a producătorilor și gastronomiei locale

DISTRIBUIȚI

Povestea vinului s-a conturat astăzi, la Crama Petro Vaselo, gazda unui eveniment deosebit de important în ceea ce privește transferul de tehnologie în vinificație, dar și în promovarea gastronomiei locale în vederea obținerii titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028.

Sub coordonarea Asociaților Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din regiune workshop-ul intitulat „Tehnologii noi de producție a vinului” a reunit peste 25 de producători locali de vin. De la producători cu câteva hectare, la producători consacrați precum crama Aramic, crama Recas.

Evenimentul a adus la un loc producătorii locali, simplii pasionați de vin, dar și instituții importante precum Consiliul Județean Timiș, HoReTim și Asociația pentru Promovarea Turismului.

Participanții au avut parte de un deliciu culinar cu preparate locale și vinuri de excepție, dar și de o prezentare multisenzorială a metodelor moderne și ecologice de vinificație – de la fermentația spontană, la metode naturale de combatere a dăunătorilor, reducerea utilizării sulfiților și obținerea certificării ecologice.

Organizat de GAL Colinele Recaș, în colaborare cu GAL Timișul de Centru și GAL Țara Gugulanilor, cu sprijinul Cramei Petro Vaselo, evenimentul este o inițiativă care face parte dintr-un efort mai amplu de promovare a produselor și gastronomiei locale, de consolidare a lanțurilor scurte de aprovizionare și dezvoltare rurală integrată.

Acest eveniment a fost totodată și o prefață a evenimentelor de ciclism de pe data de 27 Aprilie, respectiv 3 Mai, organizate în colaborare cu GAL Timișoara și GAL Freidorf.

„Cooperarea GAL-urilor în vederea adaptării promovării turismului și producătorilor locali la contextual actual” proiect finanțat prin cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala PNDR 2014 -2020, Axa LEADER, Submasura 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Comentarii

comentarii