Acasă Eveniment Teregova ajunge în Cehia, cu IICCR

Teregova ajunge în Cehia, cu IICCR

516
DISTRIBUIȚI

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (fost Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România) prezintă expoziţia “Numitorul comun: moartea”, organizată în urma desfăşurării a 10 acţiuni de deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, executaţi de Securitate în perioada 1948-1952. Acţiunile de deshumare au fost realizate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în perioada 2007-2009, în urma solicitărilor venite din partea rudelor şi urmaşilor celor morţi. Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 16 persoane executate de regulă prin împuşcare, acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Odoreu (jud. Satu Mare), Teregova (jud. Caraş-Severin), Muşca, Sălciua şi Câmpeni (jud. Alba). În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi fie în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Câmpeni), fie în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / locaţia 2, Teregova), trei victime (Nepos) sau patru victime (Hălmăsău / locaţia 1).
Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor împuşcaţi, fotografii (de familie, din arhiva fostei Securităţi, din timpul acţiunilor arheologice de deshumare) imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut. Proiectul se adresează, în primul rând, elevilor de liceu, studenţilor, dar şi celor care au trăit în perioada comunistă, însă ştiu prea puţin despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii de la începuturile regimului comunist în România. Ca urmare a interesului deosebit manifestat pentru această expoziţie şi a solicitărilor venite din partea partenerilor din Cehia, în perioada 22 februarie – 5 martie, expoziţia va fi găzduită de Universitatea Carolina din Praga, în cadrul Festivalului Internaţional “Mene Tekel” (www.menetekel.cz). Festivalul este organizat de Confederaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Cehia, Consiliul Local Praga şi Asociaţia “Arta fără Frontiere”. Expoziţia de la Praga este organizată împreună cu Ambasada României în Cehia şi cu Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare din Cehia.

Comentarii

comentarii