Acasă Cultura The Doctor – premieră în România la Teatrului Maghiar  Timișoara. Director de...

The Doctor – premieră în România la Teatrului Maghiar  Timișoara. Director de scenă Andrei Șerban

DISTRIBUIȚI

Textul tânărului autor britanic Robert Icke, The Doctor, va fi prezentat în premieră în România pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” în viziunea scenică a renumitului director de scenă Andrei Șerban, care regizează pentru prima dată la Timișoara. Proiectul face parte din repertoriul cu care Teatrul Maghiar se deschide pentru invitați și timișoreni în 2023, când Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii.

Piesa scrisă de Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei Profesorul Bernandi de Arthur Schnitzler (1912) la contextul social-politic de actualitate și urmărește destinul lui Ruth Wolff, medic și cercetător, supusă oprobriului public și înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră. O întâmplare aparent banală din ultimele clipe de viață a tinerei paciente Emily declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare în opinia publică, care duc la excluderea dr.Wolff din profesia căreia și-a dedicat toată viața. Autorul pornește, prin acest caz și pe firul destinului personal al lui Ruth Wolff, o discuție despre temele atât de actuale astăzi în discursul public din Vest, cum ar fi discriminarea pe motiv rasial sau de gen, feminismul, influența Bisericii într-un stat laic. Pe lângă prezentarea în premieră a acestui text în România, prezența regizorului Andrei Șerban pe o scenă timișoreană este un eveniment în sine.

Echipa artistică a spectacolului este întregită de Daniela Duma, regizor asociat și colaborator îndelungat al lui Andrei Șerban, și Irina Moscu, scenograf multipremiat de către UNITER, iar muzica spectacolului va fi compusă de Tibor Cári. Din distribuție fac parte: B. Fülöp Erzsébet (actriță invitată), Éder Enikő, Mátyás Zsolt Imre, Tokai Andrea, Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Tar Mónika, Jancsó Előd, Erdős Bálint, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Vajda Boróka, Borbély B. Emília, Czüvek Loránd, Molnos András Csaba, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Vadász Bernadett, Hegyi Kincső.

Premiera va avea loc în 16 decembrie 2022, iar biletele vor fi puse în vânzare la începutul lunii decembrie. Traducerea în română se va face prin supratitrare.

Andrei Șerban (n.1943) este cel mai prolific și premiat regizor de teatru și operă român. Cariera sa a luat avânt fulminant datorită unei burse în SUA din anii 1970, care i-a permis ulterior să lucreze împreună cu regizorul Peter Brook. A lucrat în instituții de cultură de prestigiu din SUA, dar și Europa. În țară, Andrei Șerban a creat câteva dintre cele mai memorabile spectacole din istoria teatrului românesc: Trilogia antică, Purificare, Unchiul Vania, Strigăte și șoapte, etc. A fost director la Teatrul Național București (1990-1993) și profesor universitar de teatru la Columbia timp de trei decenii.

 

Comentarii

comentarii